Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 18 ianuarie 2019 10:00
Milan a cheltuit în șase luni 17,5 milioane E pentru împrumutul și salariul atacantului argentinian, care pleacă la Chelsea după ce-a reușit să marcheze doar de opt ori în rossonero.
Gonzalo Higuaín continuă blestemul numărului 9 la Milan, conform căruia niciun atacant de la Pippo Inzaghi nu s-a impus pe San Siro și a plecat.
Rossonerii au cheltuit enorm în șase luni cu atacantul argentinian, 17,5 milioane de euro pentru împrumutul de la Juventus și salariul brut în acest sezon. În schimb, Pipita a reușit numai opt goluri în 22 de meciuri din toate competițiile. În medie, 2.187.500 € a costat fiecare reușită a sa!
687 de minute fără gol
Două luni a fost perioada cea mai neagră la Milan, fără gol din 30 de șuturi!, Pipta ratând inclusiv un penalty contra lui Juventus, derby în care a și fost eliminat. A încheiat anul trecut cu reușita contra lui SPAL, ultima pentru Milan înaintea transferului în Premier League.
Acest tur de campionat e cel mai slab făcut de când a venit în 2013 în Serie A, ratând 5 jocuri din cauza accidentărilor ori suspendării și titularizarea la despărțire, Supercupa cu Juve. Febra mutării a fost mai mare, Higuaín urmând să facă azi vizita medicală la Chelsea.
6 goluriîn 15 meciuri din Serie A are Higuaín la Milan. A mai înscris în Europa League cu Dudelange și Olympiakos și a fost eliminat o dată