Articol de GSP - Publicat vineri, 07 octombrie 2016 12:15
Cu ocazia lansării cărţii autobiografice a legendarului Johan Cruyff, actualul manager al lui Manchester City a oferit o serie de declaraţii extrem de laudative la adresa fostului său antrenor.
"Credeam că ştiu fotbal. Apoi l-am întâlnit pe Cruyff. El mi-a prezentat o nouă dimensiune a acestui sport", a mărturisit Guardiola pentru Marca.
Pep a rememorat anii petrecuţi la Barcelona sub comanda fostului mare fotbalist şi antrenor batav, alături de care a reuşit să câştige primul trofeu Uefa Champions League din istoria clubului catalan.
6 ani au petrecut împreună cei doi, ca antrenor, respectiv jucător, sub culorile Barcelonei, pentru care au câştigat 10 trofee interne şi internaţionale
"A fost un profesor desăvârşit. Nu doar pentru mine ci pentru o întreagă generaţie. Johan avea ştiinţa fotbalului, carisma şi personalitatea necesară pentru a determina oamenii să-l urmeze".
Ajuns la 45 de ani, Guardiola a cucerit deja 6 titluri de campion în Spania şi Germania, la care se adaugă alte 5 trofee europene.
Modest şi onest în acelaşi timp, el recunoaşte că o mare parte din performanţele sale se datorează lui Cruyff şi metodelor lui: "Cunoştinţele pe care le-am preluat de la el mi-au adus succesul pe care l-am avut la Barça, Bayern Munchen şi, acum, la Manchester City".
sursa: marca.com
(George Vintilă)