Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 07 ianuarie 2022 12:46 / Actualizat vineri, 07 ianuarie 2022 12:48
Leon Goretzka (foto), 26 de ani, le dă mari bătăi de cap medicilor lui Bayern.
Mijlocașul central nu s-a putut antrena cu echipa toată săptămâna din cauza unor probleme persistente la tendonul rotulian. I-au făcut un RMN de control, dar nici o îmbunătățire.
„Am trimis pozele specialistului din Innsbruck și vom face o altă examinare acolo și apoi vom decide ce facem cu genunchiul lui. Important este să nu continue așa, pentru că situația este insuportabilă, mai ales pentru el”, a explicat antrenorul Julian Nagelsmann.
Goretzka n-a mai jucat din 4 decembrie, de la 3-2 cu Dortmund. Și atunci avea probleme, dar a riscat și s-au agravat.
Dacă se va decide efectuarea unei intervenții chirurgicale, poate sta încă 4-5 săptămâni.
Citește și:
Philippe Coutinho s-a întors în Premier League! Cu ce echipă a bătut palma
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!