Articol de Theodor Jumătate - Publicat luni, 28 decembrie 2020 14:35 / Actualizat luni, 28 decembrie 2020 14:35
Spaniolul Manolo Jimenez (56 de ani) a semnat până în vara lui 2022 cu AEK Atena, echipa la care evoluează Ionuț Nedelcearu (24 de ani).
După demiterea italianului Massimo Carrera, Ionuț Nedelcearu se pregătește să înceapă 2021 cu un nou antrenor. Este însă un tehnician foarte cunoscut la AEK.
Spaniolul Manolo Jimenez, 56 de ani, preia echipa ateniană pentru a patra oară, după ce a lucrat cu galben-negrii în 2010-2011, 2017-2018 și 2019. De altfel, singurele trofee cucerite de andaluz au fost la AEK: titlul în 2018 și Cupa Greciei, în 2011. Acum, Jimenez a semnat un contract pe un an și jumătate.