Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 08 februarie 2022 15:38 / Actualizat marti, 08 februarie 2022 18:06
Încă o escapadă a lui Jack Grealish, jucătorul celor de la Manchester City. Duminică seară, cineva îl ținea de braț ca să nu cadă. În decembrie, Guardiola l-a pedepsit pe Grealish. Venise la antrenament după o noapte petrecută în baruri.
Vara trecută, când l-a cumpărat pe Jack Grealish de la Aston Villa cu 117,5 milioane de euro, cel mai scump transfer al sezonului, Pep Guardiola și-a asumat un mare risc.
Pentru că, dincolo de calitățile extraordinare pe teren, internaționalul englez e un pericol pentru Man. City. Numele lui apare deseori pe copertă pentru escapadele sale.
Jack Grealish, în oraș, cu Walker și Mahrez
Ultima, în weekend. Duminică seară, el a fost filmat de un fan în mijlocul orașului Manchester. Era beat, cineva îl ținea de braț să nu cadă, și i s-a refuzat intrarea în berăria Albert's Schloss tocmai din cauza stării sale. Nu era singur. Alături de el, colegii Walker și Mahrez, și ei recunoscuți pentru o viață nocturnă agitată.
Clubul a negat informațiile apărute în Daily Mail. Nu era sub influența alcoolului și nici nu voia să intre în acel restaurant. Dar imaginile sunt clare: de-abia se ținea pe picioare. Și Manchester City are meci miercuri, în Premier League, cu Brentford.
Întrebat despre escapada jucătorilor săi în cadrul unei conferințe de presă, Pep Guardiola a spus: „Sunt foarte nervos... pentru că nu m-au invitat și pe mine. Data viitoare, sper să mă sune. Videoclipul nu a arătat ce s-a întâmplat cu adevărat. Au mers împreună să ia cina, treji, cu prietenii și staff-ul lor... nimic mai mult.
În acest caz, cred că nu au fost tratați corect, dar asta este. La asta sunt expuși cu rețelele sociale din zilele noastre. Dacă îi vor amenda? Da, pentru că nu m-au invitat!”
Jack Grealish, beat la volan. Accident!
La jumătatea lui decembrie, Grealish și Foden au venit la antrenament după o noapte petrecută în baruri. Guardiola i-a trimis acasă, iar la meciul următor, cu Newcastle, i-a ținut pe bancă. Pedepsiți!
În martie 2020, în primul „lockdown” din Anglia, căpitanul lui Aston Villa la acea vreme a încălcat carantina și a fost la un party. Apoi, amețit de băutură, s-a urcat la volan și a făcut accident. I-a fost suspendat carnetul nouă luni. Și amendat cu 82.499 de lire. Aproape 98.000 de euro.
Citește și:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!