Articol de GSP - Publicat joi, 09 iulie 2009 00:00
Directorul sportiv al lui Atletico Madrid, Jesus Garcia Pitarch, a declarat că internaţionalul spaniol Jose Antonio Reyes, care în stagiunea precedentă a fost împrumutat la Benfica Lisabona, va fi păstrat în lotul grupării madrilene în următorul sezon, informează Marca.
"Benfica avea fixat un termen până la care putea să îl transfere definitiv pe jucător. Deşi au spus că îl vor cumpăra, nu am primit nicio ofertă din partea portughezilor. Dacă Reyes va juca la noi aşa cum a făcut-o timp de un an la Benfica, atunci vom fi foarte mulţumiţi", a spus Pitarch.
Mijlocaşul în vârstă de 25 de ani a evoluat sub formă de împrumut pentru gruparea lusitană în ediţia 2008-2009 a campionatului Portugaliei, unde a marcat patru goluri în 24 de meciuri.
Reyes a debutat în fotbalul profesionist la FC Sevilla, iar mai apoi a mai trecut şi pe la Arsenal şi Real Madrid. În 2007, internaţionalul spaniol a fost achiziţionat de Atletico Madrid, care a plătit formaţiei londoneze în jur de 12 milioane de euro.
NewsIn