Articol de Alexandru Barbu - Publicat vineri, 27 ianuarie 2023 12:38 / Actualizat vineri, 27 ianuarie 2023 13:14
Atacantul japonez Kazuyoshi Miura revine în Europa la 55 de ani! Va semna cu Oliveirense, locul 11 din liga a doua a Portugaliei.
Conform celor de la A Bola, Miura a sosit joi în Portugalia și urmează să efectueze vizita medicală. Dacă totul va decurge bine, atunci el va semna cu Oliveirense până la finalul sezonului.
Kazuyoshi Miura revine în Europa la 55 de ani
Va fi a 5-a experiență a lui Miura în afara Japoniei. A mai evoluat în Brazilia, Italia, Croația și Australia.
Ultima dată, fostul atacant al celor de la Genoa a jucat pentru Suzuka Point Getters, grupare din liga a 4-a japoneză care-l împrumută acum în Peninsula Iberică.
Genoa este cel mai cunoscut club din cariera lui Miura. A bifat 21 de meciuri și un gol pentru italieni în stagiunea 1994-1995.
55 de goluriîn 89 de selecții a reușit Miura pentru naționala Japoniei, pe care a reprezentat-o în perioada 1990 - 2000
Într-un interviu pentru L'Equipe, Miura a declarat că vrea să joace până va muri.
VIDEO » Cum se mișcă Miura la 55 de ani
Mai multe știri din fotbalul internațional:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!