INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ÎNȘELĂTORIE

Lewandowski, victimă într-o mare înșelătorie! Cum a fost păcălit să dea banii

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat miercuri, 08 noiembrie 2017 09:15

Robert Lewandowski, căpitanul Poloniei și atacantul lui Bayern Munchen, a fost marți audiat la tribunalul din Wroclaw, ca parte vătămată. A oferit 100.000 de zloți (23.561 de euro) pentru operația unui băiețel de doi ani. Dar Antosia Rudzkego nu exista!

Povestea acestei înșelătorii în care a fost prins și Robert Lewandowski e uluitoare. În vară, s-a dus vestea în Polonia că un băiețel în vârstă de doi ani, Antosia Rudzkego, suferea de o maladie incurabilă, iar părinții erau disperați. Aveau urgent nevoie de 350.000 de euro. Atât costa o intervenție chirurgicală în Statele Unite. Fără acea operație, copilul și-ar fi pierdut vederea.

Cei doi Lewa au sărit să-l ajute

Familia și-a vândut casa și mașina, împrumutând apoi bani de la prieteni. A strâns 235.000 de euro. Nu era suficient. Atunci a apărut Michal Sienicki, un tânăr de 23 de ani care a lansat o campanie pentru salvarea micului Antosia.

Părea ceva extraordinar, impresionant. S-a scris despre caz în presa locală și polonezii au sărit să-l ajute. Mulți au contribuit cu donații. Inclusiv cei doi Lewandowski, Anna și Robert, cu 100.000 de zloți, echivalentul a 23.561 de euro.

Sienicki i-a păcălit pe toți. Le-a dat banii înapoi

Magia acestei frumoase povești s-a rupt însă dintr-o dată. Abrupt, brutal. Michael Sienicki era un escroc! El inventase totul. Nu exista nicio familie Rudzkego care să aibă un băiețel Antosia, de doi ani, grav bolnav, în mare pericol să orbească! Drama era, în realitate, doar o înșelătorie.

Sienicki a recunoscut ce făcuse, cerându-și scuze pe Facebook, acolo unde campania luase amploare. A returnat toți banii celor care îi donaseră. Și lui Lewandowski.

Audiere înaintea meciului

Marți, atacantul lui Bayern și căpitanul "naționalei" roș-albe a fost audiat la tribunalul din Wroclaw. "Ca parte vătămată", a precizat Malgorzata Klaus, ofițerul de presă al Procuratorii din oraș.

Vineri, Lewa are meci cu Polonia, un amical împotriva Uruguayului la Varșovia. Va mai uita puțin povestea băiețelului Antosia care nici nu exista. 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Europa League
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Cupa Romaniei
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”
Superliga
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP


Comentarii (2)
ray51
ray51  •  09 Noiembrie 2017, 11:14

Polonezul asta e la degetul mic al oricarui parlamentar de la noi.

722592111175990
Florin Ionescu  •  08 Noiembrie 2017, 09:56

cum adica le-a dat banii inapoi ? pai asta nu e interlop, nu e inselatorie ...e doar un farsor. Sa vina in Romania sa vada cum se fac treburile serioase.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează