Articol de Theodor Jumătate - Publicat miercuri, 21 septembrie 2022 15:41 / Actualizat miercuri, 21 septembrie 2022 15:54
Argentinianul Lionel Messi, care voia scăderea clauzei de reziliere de la 700 de milioane la 10.000 de euro, s-a despărțit de Barcelona în 2021. La 14 ani, primea anual 5.409 €. La plecare, câștiga 138 de milioane pe sezon! Acum are 35 de ani și joacă la PSG.
Cotidianul spaniol El Mundo a analizat o mulțime de documente ale Barcelonei în dosarul „Barçagate" (fostul președinte al clubului, Josep Maria Bartomeu, a angajat firma I3 Ventures să-i protejeze imaginea și să-i atace pe cei care-l criticau, chiar și pe jucători) și a descoperit mai multe detalii despre Lionel Messi.
Lionel Messi cerea recuperarea sumei reduse în pandemie. Cu dobândă!
Printre ele, inclusiv ce a cerut argentinianul în vara lui 2020, la negocierile cu Bartomeu, pentru a prelungi contractul blaugrana.
- Salariu anual net de 74,9 milioane de euro.
- Contract până în 2023, cu opțiune de prelungire unilaterală a jucătorului.
- Plata bonusurilor de fidelitate.
- Scăderea clauzei de reziliere de la 700 de milioane la o sumă simbolică, de 10.000 €.
- A acceptat reducerea cu 20% a salariului în 2020-2021, după problemele financiare cauzate de pandemie, dar pretindea recuperarea banilor în următoarele două sezoane: 10% în 2021-2022 și 10% în 2022-2023. Plus 3% dobândă de fiecare dată.
- Lojă pe Camp Nou pentru familia lui și a lui Luis Suárez.
- Zbor privat pentru toată familia spre Argentina de Crăciun.
- Prelungirea contractului lui Pepe Costa, antrenorul său personal.
Potrivit El Mundo, Bartomeu i-a respins condiția de micșorare a clauzei și l-a anunțat că îi va plăti acea primă de 10 milioane la semnătură doar dacă Barcelona va reveni la câștigurile dinaintea pandemiei. Și Messi a spus „Nu". Ca răspuns, Leo a trimis acel burofax, informând clubul că vrea să plece. A fost refuzat. Despărțirea s-a amânat pentru 2021, impusă de noul președinte, Joan Laporta. A ajuns la PSG.
Clubul ar fi primit de 33 de ori mai mult decât Lionel Messi
Același El Mundo a făcut publice date despre evoluția salariului lui Lionel Messi în Catalunya. Cum a fost plătit „La Pulga" de la început.
Primul acord, un precontract, încheiat pe 5 decembrie 2001 (sud-americanul avea doar 14 ani) între părinții săi și conducerea Barçei. Îi asigura, ca jucător amator, o „bursă” de 5.409 euro pe sezon, în afara cheltuielilor de masă și cazare.
O clauză stipula suma ce trebuia plătită dacă el nu semna contractul de profesionist cu clubul catalan. Diferență mare între cât ar fi primit Messi (150.253 €) și cât ar fi trebuit să plătească Barcelonei dacă ar fi ajuns la altă echipă (5 milioane). De peste 33 de ori mai mult.
Pe 1 iulie 2003, întâiul contract, valabil nouă ani, până pe 30 iunie 2012! Gruparea era reprezentată tot de Joan Laporta, la primul mandat ca președinte. Urma să încaseze o sumă fixă și, separat, o sumă pentru fiecare partidă oficială jucată (minimum 45 de minute pe meci; la cele cu mai puțin, minutele se cumulau și primea suma la 45).
Câștigurile lui Messi între 2003 și 2012
Câștigurile lui Messi între 2003 și 2012 | |||
Sezon | Sumă fixă anuală | Sumă de meci oficial | |
2003-2004 | 45.977 | 1.503* | |
2004-2005 | 64.368 | 1.653 | |
2005-2006 | 82.759 | 1.803 | |
2006-2007 | 96.553 | 2.104 | |
2007-2008 | 275.865 | 6.01 | |
2008-2009 | 303.451 | 6.611 | |
2009-2010 | 354.026 | 7.212 | |
2010-2011 | 404.601 | 7.813 | |
2011-2012 | 432.188 | 8.414 | |
* Sumele sunt exprimate în euro. |
Messi, aproape 200 de milioane din prime de prelungire și fidelitate
De la 5.409 euro anual, din 2002, Messi a devenit cel mai bine plătit fotbalist al lumii. El Mundo amintește că Leo câștiga 138 de milioane pe sezon (salariu și prime), având un bonus la prelungire de 115 milioane și altul de fidelitate în valoare de 78 de milioane. Numai aceste ultime prime generau aproape 200 de milioane.
3 bonusuri ale lui Leo Messi
- 5.109 euro primea în 2003-2004 ca o compensație pentru dreptul antrenorilor de a-l folosi pe postul dorit de ei și de a-l convoca sau nu la meciuri; suma creștea la 48.021 € în 2011-2012
- 9.015 euro încasa în 2003-2004 pentru cedarea drepturilor de imagine; în stagiunea 2011-2012, suma atingea 84.743 €
- 901.518 euro era răsplata pentru 25 de meciuri pe sezon; la 45 de partide, suma se dubla; la 65, se tripla
672de goluri (record all-time) a marcat Leo Messi în 778 de meciuri jucate (record) pentru Barcelona în toate competițiile
35de trofee a cucerit starul argentinian în tricoul blaugrana, cele mai multe câștigate de un jucător în istoria clubului catalan
Citește și alte știri de fotbal internațional:
A semnat cu Bayern, acum își „înțeapă” fosta echipă: „La Juve n-aveam sentimentul ăsta”
Roberto De Zerbi, felicitat de Pep Guardiola » Ce mesaj a primit fostul campion cu CFR Cluj