Articol de Sergiu Alexandru - Publicat duminica, 10 martie 2024 20:08 / Actualizat duminica, 10 martie 2024 20:41
Liverpool și Manchester City au terminat la egalitate, 1-1, în derby-ul etapei a 28-a din Premier League, iar lupta la titlu e tot mai încinsă. Cea mai controversată fază a meciului a avut loc în prelungiri, când „cormoranii” nu au primit un penalty.
După o primă repriză controlată de City, Liverpool a egalat imediat după pauză, în minutul 50, când Alexis Mac Allister a transformat excelent un penalty. Iar elevii lui Jurgen Klopp puteau da lovitura pe final.
FOTO. Penalty refuzat lui Liverpool în meciul cu Manchester City
În minutul 90+9, Manchester City a fost iertată de o lovitură de pedeapsă. Doku a intrat violent asupra lui Mac Allister, pe care l-a lovit cu talpa în piept. Mijlocașul argentinian a căzut, dar arbitrul Michael Oliver a lăsat jocul să continue. Ulterior, faza a fost analizată în camera VAR, iar decizia inițială a rămas în picioare.
Verdictul specialistului
După meci, Marius Avram, fost arbitru, a comentat faza și a declarat că decizia de a nu se acorda penalty a fost una greșită.
„De foarte multe ori în Premier League avem faze pe care nu le înțelegem. Îl lovește cu crampoanele în zona pieptului, după ce lovește și mingea. Faptul că joacă mingea nu exclude varianta faultului. Se vede cum își lovește adversarul cu crampoanele. Fault și lovitură de la 11 metri este decizia corectă! Eu cred că se va încadra în rândul fazelor la care Comisia lor Centrală va prezenta scuze. Este un penalty evident”, a spus Marius Avram la emisiunea „DigiSport Special”.
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!