Articol de GSP - Publicat duminica, 08 ianuarie 2023 18:33 / Actualizat duminica, 08 ianuarie 2023 21:26
Manchester City s-a impus în mod categoric în fața lui Chelsea, scor 4-0, în runda a treia din Cupa Angliei, după 3-0 încă de la pauză.
Campioana Angliei și-a semnat prima mare ocazie în minutul 18. Cole Palmer a fost lansat excelent în spatele defensivei lui Chelsea, însă a șutat în plasa laterală a porții lui Kepa.
VIDEO. Rezumat: Manchester City - Chelsea 4-0
Trupa lui Pep Guardiola a deschis scorul în minutul 24. Riyad Mahrez a executat perfect o lovitură liberă de la 25 de metri, direct în vinclul stâng al porții londonezilor.
FOTO. Manchester City - Chelsea, în Cupa Angliei
Patru minute mai târziu, gazdele au obținut un penalty, după ce Kai Havertz a comis un henț în interiorul careului. Julian Alvarez a transformat cu emoții lovitura de pedeapsă și a mărit avantajul formației din Manchester.
„Cetățenii” au dus scorul la 3-0 în minutul 38. Riyad Mahrez i-a pasat în flanc lui Kyle Walker. Fundașul dreapta al naționalei Angliei l-a servit perfect în mijlocul careului pe Phil Foden, care l-a învins pe Kepa din 6 metri.
Gazdele au mai avut o ocazie în finalul primei reprize. Același Mahrez a centrat în fața porții lui Julian Alvarez, dar argentinianul nu a putut trimite mingea în plasă. Manchester City a ratat o ocazie imensă în minutul 73 tot prin Riyad Mahrez. Algerianul a primit o pasă de la Bernardo Silva, a driblat un adversar și a tras la colțul lung, puțin pe lângă poarta lui Chelsea.
În minutul 84, Mahrez a reușit „dubla”. Africanul a tranformat un penalty obținut de Phil Foden, ce a fost faultat în careu de Kalidou Koulibaly. Chelsea a avut un singur șut pe poartă tot meciul!
S-a terminat 4-0 pentru Manchester City, formație ce va înfrunta în turul al 4-lea din Cupa Angliei câștigătoarea meciului dintre Oxford United și Arsenal.
Final: Manchester City - Chelsea 4-0
- Au marcat: Mahrez ('24, '84), Alvarez ('30), Foden ('38)
- Click AICI pentru statistici
- Meciul se dispută într-o singură manșă. În caz de egalitate, partida se va rejuca.
Manchester City - Chelsea, echipele de start
Manchester City: Ortega - Walker, Akanji, Laporte, Gomez - B. Silva, Rodri, Palmer - Mahrez, J. Alvarez, Foden
Rezerve: Ake, Cancelo, De Bruyne, Ederson, Gundogan, Haaland, R. Lewis, K. Phillips, Stones
Antrenor: Pep Guardiola
Chelsea: Arrizabalaga - Humphreys, Koulibaly, Chalobah, Hall - Kovacic, Jorginho, Gallagher - Ziyech, Havertz, Mount
Rezerve: Azpilicueta, Badiashile, Bettinelli, Chukwuemeka, Cucurella, D. Fofana, Giraud Hutchinson, T. Silva, Zakaria
Antrenor: Graham Potter
Citește și:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!