Articol de Adrian Duţă - Publicat sambata, 03 septembrie 2022 08:32 / Actualizat marti, 16 mai 2023 14:01
Marcelo (34 de ani), fostul fundaș stânga de la Real Madrid, a semnat cu Olympiacos, din postura de jucător liber de contract, deși era dorit de echipe precum Leicester (Premier League) sau Lazio (Serie A).
Campioana Greciei a anunțat transferul pe 3 septembrie, la miezul nopții. Marcelo va fi adversarul lui Răzvan Lucescu, antrenorul lui PAOK, în campionatul elen.
Marcelo a semnat cu Olympiacos
Marcelo a semnat cu Olympiacos pentru un sezon, dar cu opțiune de prelungire pe încă unul, potrivit specialistului în mercato Fabrizio Romano.
Internaționalul brazilian va încasa un salariu anual de 3 milioane de euro. La Olympiacos, Marcelo va avea ocazia să debuteze în Europa League, acolo unde grecii vor juca împotriva lui Qarabag, Freiburg și Nantes.
Marcelo își anunța plecarea de la Real Madrid după finala Champions League
La finalul unui sezon în care a fost mai mult rezervă, Marcelo și-a anunțat plecarea de la Real Madrid după finala Champions League cu Liverpool (1-0).
Marcelo a sosea la Madrid în 2007, de la Fluminense. Fundașul brazilian a bifat nu mai puțin de 546 de meciuri în tricoul „albilor”, marcând de 38 de ori în toate competițiile.
CV Marcelo la Real Madrid:
- 5 Champions League
- 6 La Liga
- două Cupe ale Regelui
- 3 Supercupe ale Europei
- 3 Campionate Mondiale ale Cluburilor
- 5 Supercupe ale Spaniei
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Ce fac stranierii în acest weekend » Vali Gheorghe e la retrogradare în Turcia + Programul de azi
Capitolul la care Dennis Man e cel mai bun din Serie B » Ce au remarcat italienii