INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Revine „SuperMario” » Balotelli, chemat de Mancini la națională pentru barajul de Mondial

Mario Balotelli
Mario Balotelli

Articol de GSP - Publicat sambata, 22 ianuarie 2022 16:48 / Actualizat sambata, 22 ianuarie 2022 17:00

Mario Balotelli (31 de ani), atacantul celor de la Adana Demirspor, se pregătește de revenirea la echipa națională.

Italia joacă în martie barajele pentru Cupa Mondială, iar selecționerul Roberto Mancini vrea să îl readucă în lot pe Mario Balotelli.

Juventus și Arsenal „se bat” pentru golgeterul din Serie A!
ITALIA
Juventus și Arsenal „se bat” pentru golgeterul din Serie A!

Absent din lotul „Squadra Azzurra” din 2018, Balotelli joacă în Turcia și este gata de revenirea la echipa națională.

Potrivit renumitului jurnalist italian Fabrizio Romano, Mancini a decis să-i acorde o șansă atacantului la barajele pentru Mondial, decizia sa urmând a fi oficializată.

14goluri în 36 de selecții are Balotelli în tricoul Italiei

Oviectiv îndeplinit pentru Mario Balotelli

În toamna anului trecut acesta vorbea despre posibilitatea unei noi convocări la națională și dezvăluia că știe ce are de făcut pentru a-l impresiona pe Mancini. 

„Acum, după doi ani și jumătate, mă simt bine. Sunt pregătit să revin la echipa națională. Ar fi un vis, aș merge pe jos din Turcia în Italia dacă aș fi chemat în martie. Am o relație excelentă cu Mancini, așa am avut mereu. Mi-a spus clar ce își dorește de la mine pentru a mă întoarce la națională”, spunea Balotelli acum 3 luni.

Italia, program infernal la barajele pentru Mondial

Sistemul de calificare la Campionatul Mondial prin intermediul barajului este unul complicat. Aici au ajuns 12 echipe, ocupantele locurilor secunde în grupele preliminare și cele mai bune două formații din Liga Națiunilor (Austria și Cehia), care au fost împărțite în 3 trasee. 

Pe fiecare traseu, cele 4 echipe se vor înfrunta după sistemul semifinale - finală, câștigătoarea urmând să meargă în Qatar. Semifinalele se vor disputa pe terenul echipei mai bine clasate în preliminarii, în timp ce gazdele finalelor au fost decise prin tragere la sorți. 

Șocul barajelor îl reprezintă posibila finală de pe Traseul C, unde Portugalia și Italia, ultimele două campioane ale Europei, s-ar putea înfrunta în meci direct, pe terenul „lusitanilor”, pentru un loc la Mondial

Traseul A

  • Țara Galilor - Austria (învingătoarea va găzdui finala)
  • Scoția - Ucraina

Traseul B

  • Rusia - Polonia (învingătoarea va găzdui finala)
  • Suedia - Cehia

Traseul C

  • Portugalia - Turcia (învingătoarea va găzdui finala)
  • Italia - Macedonia de Nord

E foarte dificil pentru noi. Macedonia de Nord e o echipă bun, iar dacă vom câștiga, mergem pe teren străin pentru finală, în Turcia sau Portugalia.

- Roberto Mancini, selecționer Italia

Citește alte știri din fotbalul internațional:

Sezon încheiat pentru Ansu Fati? » Starul Barcelonei, sfătuit să se opereze după ultima accidentare suferită

Lionel Messi l-a jignit pe Jamie Carragher: „M-a făcut măgar!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
Liga Campionilor
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
Scene ireale cu primarul la stadion: „Mi-ați spus despre metodele tiranice ale antrenorului! Asta-i dictatură! Iar noi nu acceptăm dictatura nicăieri”
Liga 2
Scene ireale cu primarul la stadion: „Mi-ați spus despre metodele tiranice ale antrenorului! Asta-i dictatură! Iar noi nu acceptăm dictatura nicăieri”
L'Equipe nu l-a iertat pe Istvan Kovacs după cartonașul roșu acordat în Bayern - PSG: „Specialist în cartonașe, fidel reputației de arbitru sever”
Liga Campionilor
L'Equipe nu l-a iertat pe Istvan Kovacs după cartonașul roșu acordat în Bayern - PSG: „Specialist în cartonașe, fidel reputației de arbitru sever”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează