INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Antrenorul care i-a adus 12 trofee amenință clubul cu tribunalul după ce a fost dat afară! Ce pretenții are

Massimiliano Allegri s-a certat cu toată lumea la finala Cupei / Foto: Imago
Massimiliano Allegri s-a certat cu toată lumea la finala Cupei / Foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 28 mai 2024 17:59 / Actualizat marti, 28 mai 2024 18:26

Massimiliano Allegri (56 de ani), antrenorul demis de Juventus cu un an mai devreme decât era scadent contractul, cere clubului 14 milioane de euro, în sumă brută, pentru el și tot stafful tehnic. Conducerea bianconerilor nu este însă de acord cu banii solicitați, astfel că litigiul s-ar putea încheia în justiție, a anunțat Sportmediaset.

Plecarea cu scandal a antrenorului de la Juventus, cu un an înaintea expirării angajamentului, riscă să coste scump gruparea torineză. Massimiliano Allegri nu s-a înțeles pe cale amiabilă asupra lichidării socotelilor cu clubul căruia i-a adus 12 trofee în cele două mandate (2014-2019 și 2021-2024), dintre care cinci scudetti, și pe care l-a dus în două finale ale Ligii Campionilor.

Pentru a devenit liber să semneze cu o altă echipă, tehnicianul de 56 de ani pretinde să i se plătească 14 milioane de euro, în sumă brută, pentru el și stafful său. Cu șase milioane mai puțin decât, conform acordului semnat în 2021, „Bătrâna Doamnă" ar fi trebuit să-i achite pentru stagiunea viitoare, după cum a anunțat Sportmediaset.

De peste Ocean, Mutu îi ține pumnii Fiorentinei în finala Conference League cu Olympiacos: „Trebuie să ducă mai departe ceea ce am lăsat neterminat în 2008”
ITALIA
De peste Ocean, Mutu îi ține pumnii Fiorentinei în finala Conference League cu Olympiacos: „Trebuie să ducă mai departe ceea ce am lăsat neterminat în 2008”

Max Allegri s-a dezbrăcat pe marginea terenului!

Respectivul acord a fost semnat în perioada în care președinte era Andrea Agnelli și Juventus refuză să plătească o asemenea despăgubire, susținând că demiterea antrenorului s-a produs în condiții de „cauză justă". Allegri și-a pierdut postul, culmea, după ce a câștigat un trofeu, salvând sezonul, 1-0 în finala Cupei Italiei contra Atalantei.

În finalul acelui joc, Max a făcut o criză de isterie pe margine, protestând vehement și aruncându-și sacoul și cravata, înainte de a începe să-și deschidă nasturii de la cămașă. Un comportament grav, care a pătat imaginea clubului și a grăbit practic despărțirea, anunțată pentru finalul campionatului. La ultimele meciuri, bianconerii au fost conduși de pe bancă de Paolo Montero.

822de meciuri are Massimiliano Allegri în cariera de antrenor, între care 420 numai pe banca tehnică a lui Juventus, cu care a obținut 271 de victorii

Lui Jorge Jesus i se termină acordul peste o lună

Antrenorul de 56 de ani are un motiv foarte serios de a-și rezolva rapid situația cu Juventus, întrucât, așa cum s-a anunțat la emisiunea Presing de pe Italia 1, ar fi primit o ofertă foarte tentantă din Arabia Saudită. Echipa care-l vrea ar fi campioana Al-Hilal, pregătită de Jorge Jesus.

Tehnicianul cu o performanță de Cartea Recordurilor la echipa din Golf, 34 de victorii consecutive în toate competițiile, își termină angajamentul pe 30 iunie. Max i-ar găsi acolo pe foștii săi adversari din Serie A, Kalidou Koulibaly și Sergej Milinkovic-Savic, dar și pe Neymar, Ruben Neves și golgheterul Aleksandar Mitrovic.

Mai mult, scrie tot Sportmediaset, Al-Hilal încearcă să-l transfere în această vară pe Rafael Leao de la AC Milan.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează