Articol de Theodor Jumătate - Publicat joi, 25 aprilie 2019 09:22
RASISM LA AC MILAN - LAZIO 0-1. Echipa lui Ștefan Radu s-a calificat în finala Cupei Italiei, dar are probleme mari cu galeria Irriducibili, care a scandat sloganuri fasciste în Milano și a atacat un jucător rossonero: ”Această banană e pentru Bakayoko”.
După doi ani, Lazio va juca din nou finala Cupei Italiei. Calificarea obținută aseară, fără Ștefan Radu pe teren, a fost însă pusă în umbră de scandalul provocat de ultrașii biancocelești.
La Milano, Irriducibili au provocat, au atacat și au insultat permanent. Înaintea partidei, s-au oprit în Piazzale Loreto, afișând o pancartă dedicată fostului lider fascist italian: "Onoare lui Benito Mussolini".
Au făcut salutul nazist și au scandat sloganuri fasciste.
22 de tifosi identificați
În scurt timp, s-a deschis o anchetă. Și investigatorii, conduși de Alberto Nobili, șeful serviciului antitero din Milano, au identificat 22 de tifosi: 19 laziali și trei ai lui Inter. Pentru manifestări fasciste, riscă până la trei ani de închisoare.
Era doar începutul. Pe "San Siro", aceiași ultrași au imitat sunetele maimuțelor spre francezul Tiémoué Bakayoko, mijlocașul Milanului.
Și au repetat scandarea rasistă din tur împotriva jucătorului de culoare: "Această banană e pentru Bakayoko".