Articol de GSP - Publicat sambata, 03 septembrie 2016 18:27
Mario Balotelli nu a mai fost dorit de Jurgen Klopp la Liverpool și a ajuns la Nice, în Ligue 1. Agentul său, Mino Raiola, a realizat acest transfer, iar la final a avut o reacție dură la adresa antrenorului german.
”La final, oficialii de la Liverpool au admis că Jurgen nu s-a comportat corect. Nu îl judec ca antrenor, chiar dacă pentru mine nu e un mare tehnician, dar am impresia că nu a ținut cont că vorbim despre o persoană. Mario a avut un comportament exemplar, nu s-a plâns deloc, s-a antrenat și de unul sigur. E puțin spus că Jurgen nu a fost corect, a fost un mare ticălos”, a spus impresarul.
Raiola a explicat de ce Balotelli a ales Nice: ”Aici e un campionat foarte fizic, cu multe stadioane noi și cu un joc mai deschis. În Italia meciurile se termină mereu 1-0 sau 2-1. Au fost oferte din Italia și Anglia. În Premier League ar fi trebuit să facă față vechii sale imagini. În Serie A, la fel, ar fi primit mai multă atenție pentru viața sa privată.
Am încercat să îi găsesc un loc unde să fie judecat pentru felul în care joacă fotbal. Italia a ieșit din discuție, chiar dacă în ultimii doi ani viața sa privată a fost foarte plictisitoare.”
Agentul de jucători a făcut și o altă declarație spectaculoasă: ”Cine deține drepturile TV în Franța ar trebui să le dea un bonus celor de la Nice. Fără Ibrahimovici, acest campionat a pierdut 50% din valoarea sa mediatică. Cu Mario a recuperat 30%. Va marca cel puțin 20 de goluri în acest sezon”.