Articol de GSP - Publicat duminica, 24 octombrie 2021 19:15 / Actualizat duminica, 24 octombrie 2021 19:34
Dinamo Kiev, echipa antrenată de Mircea Lucescu (76 de ani), a câștigat meciul cu Dnipro-1, scor 2-0, și are un avans de 3 puncte față de Șahtior, după 12 etape.
Trupa lui Mircea Lucescu și-a făcut treaba la Kiev, în compania locului 4, Dnipro-1.
Dinamo s-a impus cu 2-0, deși la pauză era egalitate. Golurile au venit în a doua parte și au fost reușite de Viktor Tsygankov, în minutul 50, și Denys Garmash, în minutul 70.
Dinamo Kiev păstrează distanța față de Șahtior
Dinamo Kiev a avut o posesie mai bună a balonului, de 59%, și o acuratețe a șuturilor expediate nu prea ridicată: doar 3 șuturi au fost cadrate din cele 9! În schimb, oaspeții nu i-au oferit mari emoții lui Bushchan, portarul lui Mircea Lucescu.
Sâmbătă, Șahtior Donețk a câștigat meciul cu Vorskla, locul 3 în campionat, scor 0-2. După 12 etape jucate, Dinamo Kiev este lider în Ucraina, cu 3 puncte avans față de rivala din Donețk. Pentru echipa antrenată de Mircea Lucescu urmează partida din Cupa Ucrainei, împotriva lui Mariupol, de pe 27 octombrie.
Mircea Lucescu l-a resuscitat pe Garmash, noul star de la Dinamo Kiev
Transformat de Mircea Lucescu: Denis Garmash, un jucător de 31 de ani căruia i se mai dădeau puține șanse, este acum vârful cel mai performant și alb-albastrul care are nevoie de cele mai puține minute pentru a marca în acest campionat.
Mircea Lucescu nu e recunoscut doar pentru tinerii pe care îi promovează în echipă, propulsându-i spre națională, și nu doar pentru brazilienii pe care îi transformă în staruri pentru fotbalul de top. Antrenorul, astăzi în vârstă de 76 de ani, cu aproape 1.500 de meciuri într-o carieră de peste 40 de ani, reușește și să readucă în circuit jucători cărora nu li se mai dădeau prea multe șanse. Unul dintre ei este acum Denis Garmash.
Citește și:
VIDEO + FOTO S-a „rupt” El Clasico! Real o învinge pe Barca și doboară un record vechi de 56 de ani