Articol de GSP - Publicat vineri, 29 aprilie 2022 14:26 / Actualizat vineri, 29 aprilie 2022 14:55
Mohamed Salah (29 ani) a fost votat cel mai bun fotbalist din actualul sezon de Premier League de către Asociația Jurnaliștilor de Fotbal (FWA).
Evoluțiile foarte bune din acest sezon ale egipteanului nu au fost ignorate de jurnaliștii britanici, care îl consideră pe Salah cel mai bun fotbalist din campionatul Angliei.
Mohamed Salah, desemnat cel mai bun din Premier League
Dacă în sezonul precedent titlul de cel mai bun fotbalist al sezonului în Premier League a fost câștigat de Ruben Dias, de la Manchester City, acum a venit rândul unui jucător de la Liverpool să câștige această distincție.
Mohamed Salah a primit 48% dintre voturile jurnaliștilor britanici în urma anchetei FWA. Astfel, egipteanul i-a depășit pe Kevin de Bruyne (Manchester City, locul 2) și Declan Rice (West Ham, locul 3).
De asemenea, această distincție a fost acordată și pentru fotbalul feminin, acolo unde Sam Kerr, jucătoarea lui Chelsea, a fost votată cea mai bună fotbalistă din Anglia.
„Atât Mo, cât și Sam au fost remarcabili în acest sezon, doborând recorduri atât pentru club, cât și pentru țară. Faptul că au câștigat cu marje atât de convingătoare demonstrează cât de buni au fost în acest sezon”, a transmis președintele FWA, Carrie Brown, pe site-ului oficial al organizației.
22 de goluria înscris Mohamed Salah în acest sezon de Premier League, fiind golgheterul competiției
Citește și alte știri despre fotbalul internațional:
Reporteri atacați violent de fani » Ce au pățit nemții în tribunele arenei lui West Ham