Articol de Mădălin Răureanu - Publicat marti, 05 iulie 2011 00:00 / Actualizat joi, 25 iulie 2013 00:17
Antrenorul Realului nu vrea ca portarul spaniol să mai fie căpitan, ci banderola să o poarte un jucător de cîmp.
Jose Mourinho agită Madridul. După ce l-a forţat să plece pe legendarul Raul, apoi a făcut acelaşi lucru cu directorul general Jorge Valdano, căpătînd puteri sporite, tehnicianul Realului ia o altă măsură controversată: retragerea banderolei portarului Iker Casillas.
Degradarea celui ce a fost căpitanul "blanco" în ultimele sezoane are un scop precis. Jose vrea ca şeful din teren să fie un jucător de cîmp, care, datorită poziţiei, are posibilitatea mult mai mult decît un portar nu doar să-şi coordoneze colegii, ci şi să se implice în diferite faze pentru a protesta şi a pune presiune pe arbitri.
Măsura este socotită chiar de Mourinho un subiect foarte sensibil. Tocmai de aceea se va consulta cu şefii, argumentîndu-şi alegerea, apoi va discuta şi cu Casillas la revenirea acestuia din vacanţă.
Preferă fundaşi
La nici una dintre echipele pregătite anterior Mourinho nu a pus căpitan un portar. De pildă, la Chelsea, banderola era, şi este, purtată de Terry, considerat "căpitanul perfect". Apoi, la Inter, "şefia" i-a încredinţat-o lui Javier Zanetti.
Xabi, favoritul fanilor
"Marca" a iniţiat ieri un sondaj cu privire la cine e mai potrivit să preia banderola de la Casillas. Fanii îl preferă pe mijlocaşul Xabi Alonso, care a adunat 75 la sută dintre cele peste 30.000 de voturi. În spate s-au situat Sergio Ramos (15%) şi Cristiano Ronaldo (10%).
Două excepţii
Iniţiativa lui Mourinho e justificată de moda din La Liga. Dintre cele 20 de echipe, doar una mai are căpitan un portar, anume Palop, la FC Sevilla. Atacanţii au chiar un singur purtător de banderolă. Barral, de la Gijon. În rest, sînt 8 fundaşi şi 9 mijlocaşi.