Articol de GSP - Publicat marti, 15 noiembrie 2016 09:33
Samir Nasri, jucătorul care a plecat de la Manchester City în vară, pentru a juca la Sevilla, a vorbit despre Josep Guardiola și a dezvăluit regula legată de sex pe care tehnicianul a impus-o la toate echipele pe care le-a antrenat.
"Pentru Guardiola este important ca jucătorii să aibă activitate sexuală înainte de miezul nopții pentru a avea un somn bun, chiar dacă următoarea zi nu au antrenament.
Pep mi-a spus că i-a impus această regulă lui Messi, iar de atunci, musculatura lui s-a imbunătățit".
Nasri spune că tehnicianul a dorit ca el să rămână la City, însă francezul a refuzat pentru că nu ar fi jucat în mod constant.
"Mi-a zis că am calități pentru a juca la Barcelona. Când a venit el, aveam câteva kilograme în plus, cam 4. Pentru Pep, dacă ai 2,5 kilograme în plus, nu te antrenezi cu grupul.
El a vrut să rămân la City, dar am refuzat pentru că nu mi-a putut garanta un loc de titular", a spus Nasri pentru L'Equipe.