Articol de GSP - Publicat luni, 12 ianuarie 2009 00:00
Nouă suporteri francezi au fost condamnaţi la închisoare în urma incidentelor ce au avut loc la meciul din Ligue 1 dintre Bordeaux şi Paris Saint-Germain. Cei nouă au primit pedepse între 15 şi 30 de zile de închisoare.
Trei huligani parizieni vor sta în spatele gratiilor timp de o lună, în timp ce alţi cinci, împreună cu un suporter al lui Bordeaux, vor efectua 15 zile de închisoare. În afara acestor pedepse, cei nouă au mai primit şi condamnări cu suspendare, cuprinse între cinci luni (în cazul primilor trei) şi cinci luni şi jumătate (pentru ceilalţi şase).
Procurorii s-au declarat nemulţumiţi de pedepsele primite de suporteri, ei solicitînd 2 luni de închisoare frmă pentru fiecare.