INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  WEST HAM - FULHAM 3-1

Noul „Maradona”! Chicharito, gol cu mâna validat în Premier League: „Știa ce face!”

Momentul în care Chicharito împingea în plasă cu mâna
Momentul în care Chicharito împingea în plasă cu mâna

Articol de - Publicat sambata, 23 februarie 2019 10:42

Chicharito, atacantul lui West Ham, e primul mexican care înscrie 50 de goluri în elita Angliei. ”Câte au fost cu mâna?”, întreabă malițioși fanii lui Fulham, echipă care a pierdut ieri cu 1-3 în fața lui West Ham.

Fulham nu poate fi salvată nici de Ranieri. Al 18-lea eșec din acest sezon, al treilea consecutiv, și retrogradarea e tot mai aproape, pe locul 19. Are opt puncte de recuperat față de Cardiff, prima echipă deasupra liniei roșii.

Nici arbitrii nu o ajută în Premier League. Vineri seară, a deschis scorul cu West Ham, dar a fost egalată printr-un gol marcat cu mâna! Javier Hernández, mai cunoscut după porecla sa, Chicharito, a împins mingea în plasă cu mâna stângă.

Nici "centralul" Lee Mason nu a observat, nici asistentul său de pe acea parte, Harry Lennard. Cum nu există Video Assistant Referee în campionatul englez, reușita a fost validată.

"Cheatarito"

"A fost henț, iar arbitrul nu a văzut. Păcat. Asta înseamnă să nu fie VAR", s-a plâns Ranieri. Noul "Maradona" e acuzat de analiștii britanici. "Un gest premeditat, știa ce face", susține Matt Upson (ex-West Ham) la BBC. "A trișat", l-a completat Rio Ferdinand, fost coleg cu Hernández în tricoul lui Man. United, la Sky Sports.

Chicharito, 30 de ani, primul mexican cu 50 de goluri în Premier, toate marcate din careu. "Câte au fost cu mâna?", îl ironizează însă suporterii lui Fulham, care l-au numit "Cheatarito".

200 de goluri a marcat Javier Hernández în întreaga sa carieră (inclusiv 50 la naționala Mexicului)

"Mereu avem dezbateri despre lipsa onestității pe teren. Exact asta s-a întâmplat cu Chicharito. A trișat. M-aș plânge dacă propriul meu atacant l-ar imita? Probabil, nu. Dar e nevoie de VAR"
Rio Ferdinand, fost jucător Man. United

Vezi și:

FOTO Cristiano Ronaldo, luat în colimator de o prezentatoare sexy din Spania: „E urât, nu?”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează