Articol de GSP - Publicat sambata, 08 iulie 2017 10:04
Manchester United realizează al doilea transfer al verii și a anunțat că a ajuns la un acord un cu Everton pentru transferul atacantului belgian Romelu Lukaku.
"Diavolii" au anunțat pe contul oficial că au ajuns la un acord cu Everton pentru transferul jucătorului de 24 de ani.
"Suntem încântați să anunțăm că am ajuns la un acord cu Everton pentru transferul lui Romelu Lukaku. Urmează vizita medicală și acordul pentru contractul jucătorului. Un nou anunț va fi făcut în curând"comunicat Manchester United
Lukaku urmează să efectueze vizita medicală și să semneze contractul cu echipa antrenată de Jose Mourinho, deși a mai fost dorit și de Chelsea. Potrivit presei din Anglia, suma de transfer se ridică la aproximativ 85 de milioane de euro.
Lukaku a evoluat de-a lungul carierei la Anderlecht, Chelsea, West Brom și Everton. În sezonul trecut, acesta a jucat 39 de meciuri și a marcat de 26 de ori pentru Everton.
50.000.000 €este cota lui Lukaku, potrivit transfermarkt.de
United l-a mai transferat în această vară pe fundașul Victor Lindelof, de la Benfica, pentru 40 de milioane de euro.