Articol de Daniel Scorpie - Publicat duminica, 23 iunie 2019 10:54
„Operaţiunea Oikos” se extinde în Serie A. După speculaţiile legate de pariurile lui Immobile, acum există o pistă spaniolă ce duce la jucătorii retrogradatei, cointeresaţi să piardă meciul pe 20 aprilie.
Nu iese fum fără foc şi zvonurile legăturilor reţelei mafiote descoperite de poliţia spaniolă încep să capete şi substanţă. "Operaţiunea Oikos" ar avea conexiuni şi în Italia şi, potrivit informaţiilor publicate de El Pais, un meci din trecuta ediţie a Seriei A ar fi fost trucat pentru pariuri. Frosinone, echipa deja suspectată în primele dezvăluiri, în care apăruse şi numele lui Ciro Immobile, e bănuită c-a pierdut cointeresată la Cagliari, 0-1, pe 20 aprilie, deşi mai avea şanse pentru evitarea retrogradării. A decis un penalty ciudat, comis de Zampano.
"Am 3-4 jucători influenţi"
Procurorul federal Giuseppe Pecoraro a dispus începerea unei anchete şi a cerut documente din Spania. În special cele legate de interceptarea unei convorbiri telefonice în care Carlos Aranda, unul din şefii arestaţi şi fost jucător crescut la Real Madrid, vorbeşte cu amicul italian Mattia Mariotti despre posibilitatea de a aranja rezultatul partidei suspectate, "cu trei sau patru jucători influenţi". Şi într-o altă discuţie înregistrată, Aranda îi povesteşte unei colaboratoare că el "controlează o agenţie unde s-ar putea miza masiv pe victoria sarzilor".
6persoane sunt arestate în Operaţiunea Oikos, alte 21 se află în ancheta poliţiei spaniole, între care Aranda şi Raul Bravo, şi 5 meciuri sunt bănuite de blat