Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 24 septembrie 2019 11:00
Leo Messi (32 de ani), ales în premieră The Best, a fost și preferatul selecționerului Cosmin Contra (43 de ani), în timp ce căpitanul „tricolorilor”, Ciprian Tătărușanu (33 de ani), l-a votat primul pe Mohamed Salah (27 de ani), campionul Europei cu Liverpool.
La Milano, în splendida Scala, Leo Messi a fost ales cel mai bun jucător al anului, nu Virgil van Dijk, deși acesta cucerise Liga Campionilor cu Liverpool și fusese declarat MVP-ul Champions și Premier League. Nici Cristiano Ronaldo, campion al Italiei și câștigător Nations League cu Juventus și Portugalia.
Juriul, format din căpitani, selecționeri ai naționalelor din lumea întreagă, jurnaliști și fani, l-a votat pe Messi în ancheta FIFA. Titlul în Spania cu Barcelona și a șasea Gheată de Aur (36 de goluri în 34 de meciuri), dar mai ales talentul unic al argentinianului au punctat mai mult decât trofeele contracandidaților.
FIFA a oferit acest premiu pentru prima dată în anul 2016, câștigătorii până în prezent fiind Cristiano Ronaldo (2016, 2017) și Luka Modric (2018). De menționat este faptul că acest premiu este considerat înlocuitorul Balonului de Aur oferit de către FIFA, care a fost acordat în comun cu revista France Football între 2010 și 2016 și pe care Messi l-a câștigat în 2010, 2011, 2012 și 2015. Cu un an înainte ca acest premiu să fie înființat, Messi a câștigat ediția 2009 a premiului FIFA World Player.
„Să-i văd bucurându-se de aceste clipe este un sentiment unic”
În fața unui public select (Cristi Chivu a fost și el printre invitați, alături de soția sa Adelina), Leo a urcat pe scenă și le-a mulțumit „tuturor celor care mi-au oferit acest premiu. Am spus întotdeauna că, pentru mine, distincțiile individuale sunt secundare. Echipa este întotdeauna cea mai importantă. Dar e adevărat că, astăzi, este o seară specială. Sunt fericit să fiu aici împreună cu soția mea și cu doi dintre copiii noștri. Să-i văd pe ei bucurându-se de aceste clipe este un sentiment unic, neprețuit. Amândoi băieții sunt pasionați de fotbal și sunt încântați să fie înconjurați de atâtea nume mari”.
Gazeta a votat la Premiile FIFA
La jurnaliști, a votat și Gazeta Sporturilor. Reprezentantul GSP, Theodor Jumătate, l-a ales pe Salah primul la masculin, înaintea lui Ronaldo și Messi, iar Top 3 feminin a fost Rapinoe, Morgan, Hegerberg.
Klopp își donează 1% din salariu
Declarat antrenorul anului la Premiile FIFA, neamțul Jürgen Klopp (Liverpool) a anunțat că își donează 1% din salariu mișcării Common Goal. La fel ca alți jucători și tehnicieni importanți, ca Juan Mata, Mats Hummels, Giorgio Chiellini, Megan Rapinoe sau Julian Nagelsmann. Fundația sprijină tinerii defavorizați.
Mourinho: „Și eu sunt candidat să antrenez o echipă de stele”
Invitat pe scenă de către Ilaria D'Amico (iubita lui Buffon a prezentat gala împreună cu Ruud Gullit), José Mourinho a fost întrebat cine ar fi tehnicianul perfect pentru o echipă de stele într-o competiție interplanetară.
„FIFA nu permite ca un antrenor să pregătească două echipe în același timp, ar trebui să fie un antrenor fără job”, a răspuns portughezul, intrând în jocul Ilariei. "E o candidatură?", a continuat italianca. „Antrenori fără loc de muncă. Eu, Fabio Capello, Walter Zenga și alții. Dar și eu sunt candidat”.
Voturile lui Ciprian Tătărușanu
1. M. Salah
2. L. Messi
3. C. Ronaldo
Voturile lui Cosmin Contra
1. L. Messi
2. K. Mbappé
3. M. de Ligt
Voturile Florentinei Olar*
1. M. Rapinoe (Reign FC/SUA)
2. E. White (Birmingham-Man. City/Anglia)
3. A. Henry (Lyon/Franța)
* Căpitanul naționalei feminine
Voturile lui Mirel Albon*
1. M. Rapinoe (Reign FC/SUA)
2. V. Miedema (Arsenal/Olanda)
3. E. White (Birmingham-Man. City/Anglia)
* Selecționerul naționalei feminine
Clasament final cel mai bun jucător
1. L. Messi (Barcelona/Argentina) 46p
2. V. van Dijk (Liverpool/Olanda) 38p
3. C. Ronaldo (Juventus/Portugalia) 36p
4. M. Salah (Liverpool/Egipt) 26p
5. S. Mané (Liverpool/Senegal) 23p
Premii The Best
Cel mai bun jucător Lionel Messi (Barcelona/Argentina)
Cea mai bună jucătoare Megan Rapinoe (Reign FC/SUA)
Cel mai bun antrenor Jürgen Klopp (Liverpool)
Cea mai bună antrenoare Jill Elliss (SUA)
Cel mai bun portar Alisson (Liverpool/Brazilia)
Cel mai bun portar (feminin) Sari van Veenendaal (Arsenal-Atlético/Olanda)
Cel mai frumos gol (Puskás) Dániel Zsóri (Debrecen-Fehérvár/Ungaria)
Cel mai impresionant fan Silvia Grecco (Brazilia)
Premiul Fair-Play Marcelo Bielsa (Leeds United)
Echipa masculină a anului
Alisson - Ramos, De Ligt, Van Dijk, Marcelo - Modrici, F. de Jong, E. Hazard - Messi, Mbappé, C. Ronaldo
Echipa feminină a anului
Van Veenendaal - Bronze, Fischer, O'Hara, Renard - Ertz, Henry, Lavelle - Marta, Morgan, Rapinoe