INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

Preşedintele lui Lazio, Claudio Lotito, a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru fraudă

Articol de GSP - Publicat miercuri, 04 martie 2009 00:00

Preşedintele lui Lazio Roma, Claudio Lotito, a fost condamnat, marţi, la doi ani de închisoare, fiind acuzat că în 2005 a manipulat vânzarea a 14.61% din acţiunile clubului, iar apoi a obstrucţionat autorităţile să verifice modul în care s-a efectuat tranzacţia, informează Corriere dello Sport.

Sentinţa a fost dată de un tribunal din Milano, care l-a sancţionat cu un an şi opt luni de închisoare şi pe omul de afaceri Roberto Mezzaroma, care, la rândul său, a fost impliact în tranzacţia respectivă. De asemenea, judecătorii au decis ca cei doi să fie amendaţi cu 65.000 de euro, respectiv 55.000 de euro.

Avocaţii oficialului lui Lazio, Gian Michele Gentile şi Matthew Uslenghi, s-au declarat surprinşi de decizia Curţii din Milano şi au solicitat ca procesul să fie mutat la un tribunal din Roma.

Claudio Lotito, în vârstă de 52 de ani, ocupă funcţia de preşedinte al grupării din capitala Italiei din vara lui 2004.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Sezon încheiat pentru jucătorul Universității Craiova! » Decizia neașteptată luată de club în privința lui
Superliga

Primul antrenor care o refuză pe Oțelul, după plecarea lui Dorinel Munteanu

Gigi Becali anunță „revoluția” în 2025 » Ce vrea să propună ca parlamentar: „Nu o să mai fie. O scot prin lege”

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii

Comentarii (2)
 •  04 Martie 2009, 14:57
Postat de pe 04 Martie 2009, 12:04

Ar fi bine ca la tribunalul din Milano sa judecam si noi romanii cateva procese de ale noastre. Poate curatam fotbalul in felul asta....

ar disparea cfr(campionat furat, promovare platita), dinamo(blaturi,arbitrii platiti, fraude), steaua(blaturi), rapid(dinu vama stie dc, mircea lucescu la fel, fraude), timisoara(blaturi cu dinamo, ceahlau, mituirea frf), faru(blaturi cu steaua si cn stie cate altele), bistrita(fara numar), vaslui. nici craiova nu cred ca e domnisoara, avand in vedere ca singurul fapt care l-a oprit pe mititelu sa faca blat cu steaua a fost galeria....in alte parti ce l-ar fi oprit? frumos campiona

 •  04 Martie 2009, 12:04

Ar fi bine ca la tribunalul din Milano sa judecam si noi romanii cateva procese de ale noastre. Poate curatam fotbalul in felul asta....

Vezi toate comentariile (2)
Comentează