Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 august 2022 18:46 / Actualizat miercuri, 03 august 2022 18:52
Aurelio De Laurentiis nu mai transferă la Napoli fotbaliști africani, susținând că nu vrea să-i mai plătească în timp ce ei joacă la Cupa Africii, în mijlocul sezonului.
Aurelio De Laurentiis, președintele lui Napoli, nu mai vrea să transfere fotbaliști africani din cauza absenței lor în mijlocul sezonului, în timpul CAN.
Aurelio De Laurentiis: „Noi suntem idioții care le plătesc salariile”
„Vă cer să nu-mi mai vorbiți de jucători africani! Îi iubesc, dar nu-i mai pot lua decât dacă semnează că refuză să participe la Cupa Africii pe Națiuni", a declarat proprietarul clubului.
„Acești jucători nu sunt niciodată disponibili. Iar noi suntem idioții care le plătesc salariile pentru a-i trimite în jurul lumii să joace pentru alții".
Kalidou Koulibaly: „Jucătorii africani merită respectați”
Imediat, un fost jucător important al lui Napoli, senegalezul Kalidou Koulibaly, i-a răspuns lui De Laurentiis: „Președintele are dreptul să spună ce vrea, dar jucătorii africani merită respectați”.
Cumpărat cu numai 8 de milioane de euro în 2014, de la Genk, KK s-a transferat în această vară la Chelsea, care i-a plătit 38 de milioane lui Napoli.
Citește și:
Jucătorii nu vor mai îngenunchea în Premier League » Decizia luată de echipele din Anglia