Articol de GSP - Publicat duminica, 05 februarie 2023 17:43 / Actualizat luni, 13 februarie 2023 10:42
Andreea Bododel, fosta soție a fotbalistului Tibi Bălan, este una dintre cele mai frumoase vedete care apare la TV.
„Nu știu să înot, sunt panicată de înălțime, dar, cu toate astea, am și doza aia de curaj, de adrenalină, care trebuie potolită cumva“, a declarat Andreea Bododel anul trecut, când a participat la emisiunea „Splash! Vedete la apă”, deși susține că nu știe să înoate.
Pe Instagram pozează incredibil și își provoacă admiratorii: „Cică fac ravagii cum făcea cu stângu’ Hagi🤭 Pfoaileiiiiii”. Galeria foto de mai jos e incredibilă:
Tibi Bălan și Andreea Bododel, fostă animatoare, au împreună un copil în vârstă de 10 ani. Căsătoria dintre cei doi a durat un an, cei doi divorțând la începutul anului 2015. În trecut, Bododel s-a iubit și cu Ionel Dănciulescu. Andreea s-a născut pe 30 noiembrie 1989 în Medgidia, județul Constanța și a absolvit Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia. A studiat ulterior Dreptul la Universitatea „Ovidius”.
Andreea Bododel a devenit cunoscută în 2011, după scandalul provocat de un pictorial în ipostaze incendiare realizat în incinta unui liceu.
Tibi Bălan a atacat-o la GSP Live: „Te însori cu frumoasa și rămâi cu proasta!”
Fost fotbalist la FCSB și Rapid, printre altele, Tibi Bălan a vorbit în 2018, la GSP Live, despre căsătoria nereușită cu Andreea Bododel și le-a oferit un sfat de viață tinerilor fotbaliști.
„Femeile îmbătrânesc și ele. Te însori cu frumoasa și rămâi cu proasta, cum spune proverbul. O femeie te poate ridica foarte mult, poate investi banii pe care îi strângi. Am simțit nevoia unei astfel de femei în viața mea, dar din păcate nu am avut. Asta este, au fost experiențe.
Copilul este cel mai afectat după un divorț. E foarte greu, mai ales la început. Cu timpul începi să te obișnuiești. Ea este departe, în Constanța. Copilul are anturajul lui acum, grădinița, o mulțime de prieteni. Încet, încet te obișnuiești”, declara Tibi Bălan la GSP Live în 2018.