INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

Real Madrid s-a hotărât: decizia luată de Florentino Perez în privința lui Zidane

Zidane, foto: reuters
Zidane, foto: reuters

Articol de Cristi Cozmaciuc - Publicat vineri, 06 ianuarie 2017 11:36

Zinedine Zidane (44 de ani) a împlinit zilele trecute un an de la instalarea în funcția de antrenor al lui Real Madrid, bilanțul său fiind unul fabulos.

O legendă în tricoul ”blanco”, Zidane a devenit pe 4 ianuarie 2016 și manager principal al Realului, în urma demiterii lui Rafa Benitez, având hotărârea de a scrie istorie și de pe marginea terenului.

Acesta a reușit să se ridice mult peste așteptările de la începutul mandatului, câștigând în decurs de un an Champions League, Supercupa Europei și Mondialul Cluburilor, iar acum președintele echipei, Florentino Perez este gata să îi răsplătească performanțele francezului, fiind dispus să îi ofere un nou contract care să îi aducă dublarea salariului.

Actuala înțelegere a lui Zidane cu Real expiră în iunie 2018, antrenorul încasând puțin peste 5 milioane de euro pe an, sumă care îl clasează pe locul 9 într-un top al celor mai bine plătiți antrenori de pe ”Bătrânul continent”.

Lucrurile se pot schimba în această iarnă însă, când lui Zidane i s-ar oferi un contract care să îi crească salariul până la 10 milioane de euro pe an, anunță El Confidencial.

Topul celor mai bine plătiți manageri din Europa:

1. Luis Enrique/Barcelona - 18.720.000(mil euro/an)
2. Pep Guardiola/Manchester City - 17.760.000
3. Jose Mourinho/Manchester United - 16.320.000
4. Carlo Ancelotti/Bayern Munchen - 12.000.000
5. Arsene Wenger/Arsenal - 9.840.000
...
9. Zinedine Zidane/ Real Madrid - 5.388.000

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
gtwhite
gtwhite  •  06 Ianuarie 2017, 12:18

Se lucreaza in continuare pompieristic la publicarea articolelor!!! Nu sunt sesizate greselile facute de autor!!! Zidane incaseaza doar 4,25 milioane de euro NET (conform publicatiei El Confidencial) si nu peste 5 (ala este salariul brut!) cum sustine amatorul Cozmaciuc!! Probabil, editorii GSP sunt luati de viscolul de afară si publica articole de slaba calitate! Cantitate sa fie, calitatea nu contează!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează