INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

Vinicius nu uită insultele rasiste primite pe Camp Nou: „Sper să fie pedepse severe!”

Vinicius Junior, în timpul El Clasico / foto: Guliver/Getty Images +25   FOTO
Vinicius Junior, în timpul El Clasico / foto: Guliver/Getty Images

Articol de GSP - Publicat duminica, 31 octombrie 2021 10:24 / Actualizat duminica, 31 octombrie 2021 10:25

Vinicius Junior (21 de ani), decisiv pentru Real Madrid în victoria cu Elche, 2-1, n-a uitat de insultele rasiste grosolane primite pe Camp Nou, la derby-ul cu Barcelona din urmă cu o săptămână (2-1).

Atunci, fotbalistul Realului a fost tinta unor atacuri rasiste venite din partea fanilor Barcelonei, unele fiind surprinse chiar pe microfoanele de ambianță ale transmisiunii TV.

La o săptămână distanță, Vinicius a comentat evenimentele reprobabile petrecute pe Camp Nou: „Cred că merită pedepse severe, pentru a nu mai repeta asta pe viitor. 

Când am fost schimbat, am văzut un copil făcând un gest în direcția mea. Apoi, o persoană mai în vârstă m-a insultat. L-am arătat cu degetul, ca să știe că l-am văzut. La acel moment, am decis să nu spun nimic, deoarece eram concentrat la meci”, a mărturisit brazilianul, conform Marca.

+20 FOTO

Vinicius, decisiv pentru Real Madrid în meciul cu Elche

Real Madrid s-a impus cu scorul de 2-1 în deplasarea de la Elche, grației unei duble a brazilianului Vinicus, și urcă pe prima poziție a clasamentului.

La Elche, Realul venea după egalul de acasă cu Osasuna, 0-0. Elevii lui Carlo Ancelotti au început în forță meciul și au deschis scorul în minutul 22 prin Vinicius, care a profitat de o eroare în defensiva adversă și l-a executat pe portarul Casilla.

Misiunea Madridului s-a ușurat după ce Raul Guti a fost eliminat în debutul reprizei secunde, astfel Real nemaiavând emoții în privința celor 3 puncte. Vinicius a mai reușit un gol frumos din pasa lui Luka Modric.

În finalul partidei Elche a reușit să reducă din diferență după o mare eroare în apărarea Realului, fundașii lui Ancelotti încurcându-se între ei, iar Pere Milla a redus din diferență, insuficient însă pentru ca micuța echipă din Alicante să reușească să egaleze.

Cu această victorie Realul urcă pe locul 1 în clasament, cu 24 de puncte, la egalitate cu Sevilla, dar cu un golaveraj mai bun.

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Sergio Aguero, transportat la spital cu ambulanța » Primele concluzii ale medicilor

Vinicius, decisiv pentru Real Madrid în meciul cu Elche » A marcat o „dublă” și i-a dus pe madrileni pe prima poziție

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Lucescu a răbufnit și cere intervenție politică în scandalul momentului: „Inadmisibil așa ceva. Toți dau în România, e lipsă de respect!”
Nationala
Mircea Lucescu a răbufnit și cere intervenție politică în scandalul momentului: „Inadmisibil așa ceva. Toți dau în România, e lipsă de respect!”
Gigi Becali a anunțat primul jucător la care renunță în iarnă: „M-am convins! Îi dau drumul să plece!” + Nu e singurul de care vrea să scape: „E superficial”
Superliga
Gigi Becali a anunțat primul jucător la care renunță în iarnă: „M-am convins! Îi dau drumul să plece!” + Nu e singurul de care vrea să scape: „E superficial”
Ajuns pe lista de transferuri la FCSB, e dorit în Superliga: „Acum îl iau”
Superliga
Ajuns pe lista de transferuri la FCSB, e dorit în Superliga: „Acum îl iau”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează