Articol de Daniel Scorpie - Publicat sambata, 02 aprilie 2022 14:13 / Actualizat sambata, 02 aprilie 2022 16:27
Antonio Conte (52 de ani) și-ar putea încheia a doua aventură londoneză mai devreme decât prima de la Chelsea. Italianul e aproape de despărțirea de Tottenham!
Managerul italian a avut mai multe neînțelegeri cu conducerea clubului, mai ales în privința transferurilor, și sunt voci în Anglia care spun că nu-și va duce la capăt contractul semnat în noiembrie până în 2023.
Și Gazzetta dello Sport a scris, vineri, despre o întoarcere în Serie A a antrenorului votat de colegii săi cel mai bun din sezonul trecut. „Fotbalul nostru îl vrea înapoi”, a titrat cotidianul roz, înșirând beneficiile prezenței acestuia în campionatul italian.
Conte vrea din nou în Ligă
Situația sa depinde de cum va termina sezonul, Conte neascunzând că își dorește să ajungă din nou să joace în Ligă. Spurs se află în prezent pe 5, la trei puncte de Arsenal (locul 4) și cu un meci în plus disputat. Însă depinde mult și de ce se va întâmpla la Inter, ajunsă pe locul 3, la șase puncte de liderul Milan și cu un meci mai puțin.
Dacă Simone Inzaghi va rata titlul, pe care Antonio l-a cucerit în sezonul trecut, scaunul său este în pericol și Antonio Conte ar fi prima opțiune de înlocuire pentru președintele chinez Steven Zhang.
Salariu de 12 milioane pentru Conte
Numai că nerazzurrii nu reprezintă unica variantă de scăpare din Regat a fostului selecționer al squadrei azzurra. El este o soluție luată în calcul și pentru schimbarea lui Mauricio Pochettino de la PSG, chiar dacă favorit să vină pe Parc des Princes este Zidane, liber de contract după despărțirea de Real Madrid. Liderul din Ligue 1 ar avea avantajul că poate licita mai mult decât Inter în privința salariului oferit.
Conte câștigă acum 15 milioane de euro net anual la Tottenham, fiind printre cel mai bine plătiți tehnicieni din Premier League. Când a plecat de la Milano, Antonio primea 11 milioane stagional, de aproape trei ori mai mult decât suma pentru care a semnat Inzaghi jr.
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Delegația lui Dinamo Kiev a ajuns astăzi în România » Întâmpinați la Botoșani de Valeriu Iftime