Articol de Theodor Jumătate - Publicat duminica, 24 martie 2019 13:02
Roxana Mărăcineanu, ministrul francez al Sportului, se gândește la sancțiuni dure împotriva cluburilor pentru insultele și scandările fanilor ce instigă la ură.
La ultimul Clasic francez, PSG - Marseille 3-1, Roxana Mărăcineanu a stat alături de Nasser Al-Khelaifi, președintele parizienilor. A părăsit Parc des Princes foarte afectată. A fost îngrozită de ce a auzit urlându-se în tribune.
„Acele insulte, scandări, cântece erau inadmisibile. În loc să-și încurajeze echipa, fanii lui PSG strigau contra adversarilor. Cuvinte oribile”, a declarat ministrul francez al Sportului. „Am aflat că se întâmplă de multă vreme, dar eu nu mi-aș aduce copiii la stadion pentru un asemenea meci, pentru că m-ar întreba: «Mamă, ce cântă ei acolo?»”.
Mărăcineanu vrea să ia măsuri dure împotriva cluburilor: „Nu văd de ce am accepta în sport și pe stadioane lucruri pe care nu le permitem în alte părți”.