Articol de GSP - Publicat joi, 10 martie 2022 21:24 / Actualizat joi, 10 martie 2022 23:02
Atacantul senegalez Bamba Dieng (21 de ani) susține că Sadio Mane (29 de ani) este „îndrăgostit” de Olympique Marseille și nu ratează niciun meci al echipei franceze.
Olympique Marseille are un admirator de renume, în persoana lui Sadio Mane. Internaționalul senegalez Bamba Dieng, atacantul lui OM, a dezvăluit că superstarul lui Liverpool urmărește toate meciurile echipei din Vechiul Port. Colegi la naționala Senegalului, Dieng speră ca pe viitor să împartă și vestiarul lui OM cu vedeta „cormoranilor”.
Sadio Mane, „îndrăgostit de Olympique Marseille”
„Este îndrăgostit de Olympique de Marseille și se vede. Chiar mi-a spus că nu ratează niciodată meciurile lui Marseille, se uită la toate. Aș vrea să vină să joace aici” a declarat Dieng, potrivit RMC.
Sadio Mane nu exclude un viitor la Marsilia. După ce a câștigat finala Cupei Africii pe Națiuni împotriva Egiptului, superstarul de la Liverpool a glumit cu un suporter al lui OM pe seama unui transfer al său la echipa din sudul Franței: „Pune banii și vin! Trebuie să plătești transferul și vin!”.
Sadio Mane, una dintre țintele lui Real Madrid
Real Madrid vrea să-l aducă în vară pe Kylian Mbappe, mai ales că francezul nu a dat semne că și-ar dori să-și prelungească contractul cu PSG. Însă madrilenii nu se opresc aici. Perez, președintele lui Real, își dorește mai mult.
Sadio Mane, extrema lui Liverpool se află de asemenea pe lista „galacticilor”. Potrivit publicației spaniole Fichajes, senegalezul, recent câștigător al Cupei Africii, este visul lui Florentino Perez de mai mult timp.
Totuși, Mane mai are contract până în vara lui 2023 cu Liverpool, ceea ce înseamnă că Real Madrid va trebui să vină cu o sumă impresionantă pentru a putea emite pretenții la transferul pe Bernabeu al senegalezului.
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Mbappe, prima reacție după dezastrul de pe Bernabeu: „Am eșuat”
Neymar a publicat mesajele de la Donnarumma, după ce s-a spus că s-au contrat în vestiar