INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPECIAL

Serial GSP.RO Idoli uitați » Josef Bican: atacantul care a marcat mai mult decât a jucat

Bican, pregătit să înscrie un nou gol
Bican, pregătit să înscrie un nou gol

Articol de - Publicat miercuri, 23 martie 2016 18:48

Probabil că, dacă am căuta un rival la numărul de goluri înscrise pentru Pele, atunci, cu siguranță, ar trebui să luăm în calcul pe Josef Biscan.

Atacantul ceh care a evoluat în perioada romantică a fotbalului are înscrise mai multe goluri decât partide în care a evoluat: ceva ce în zilele noastre rar întâlnim.

RSSSF, cea mai mare autoritate în materie de statistică, consideră că Bican a marcat 805 goluri în meciurile oficiale în care a jucat și chiar 1468 dacă luăm în calcul și jocurile amicale. A fost ales chiar ”Balonul de aur al secolului XX” și e considerat unul dintre cei mai buni marcatori din toate timpurile.

Fotbal fără papuci în picioare

Josef s-a născut cu puțin înainte de Primul Război Mondial, în septembrie 1913, la Viena. Părinții săi proveneau din Cehoslovacia, dar tatăl său era jucător la Hertha Viena.

De la tatăl său a moștenit calitățile fotbalistice, însă a rămas repede orfan și sărac, așa că era nevoit să joace fără papuci în picioare.  La 12 ani a fost acceptat la echipa de juniori a clubului în care evoluase și tatăl său, iar la 18 ani trecea la Rapid Viena, o echipă mult mai puternică.

Precursorul lui Bolt

Bican era puternic din punct de vedere fizic, rezistent și cu un simț impresionant al golului, așa că a evoluat de la început ca atacant. Avea un joc de cap puternic, dar și precizie atât în pasele scurte, cât și în șuturile la distanță. În plus, se spune că era și rapid: reușea să facă suta de metri în mai puțin de 10 metri.

Fotbalist și în perioada războiului

La Rapid a rămas timp de patru ani, după care a trecut la Admira, o altă echipă vieneză, unde a mai jucat doi ani. În 1937 ajunge la Slavia Praga, unde avea să rămână până la sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial.

A continuat să joace chiar și în perioada războiului, în timp ce alți jucători profesioniști alegeau să treacă de partea armatei sau să suspende meciurile. Așa a ajuns să fie, cinci ani la rând, principalul golgeter din Europa, marcând peste 200 de goluri în campionatul protectoratului Boemia și Moravia.

În 1941 a trecut la Vitkovice, unde și-a păstrat pofta de gol, devenind și aici golgeter doi ani la rând, după care a ajuns pentru o scurtă perioadă la Hradec Kralove.

Spre finalul carierei revine la Slavia Praga, unde a continuat să joace până ce s-a retras din carieră, la vârsta de 42 de ani.

Convocat la 3 naționale

Situația politică din acea perioadă a făcut ca Bican să poată evolua pentru trei naționale diferite. A debutat la 20 de ani pentru Austria, iar timp de patru ani a răspuns convocărilor venite de aici.

Din 1938 până la finalul carierei a trecut de partea Cehoslovaciei, având și o selecție în reprezentativa protectoratului Boemia și Moravia.

După ce s-a retras din fotbal, Bican a continuat să activeze ca antrenor. A pregătit opt echipe, printre care și Slavia Praga. Ultima a fost Benesov, în 1977. Josef Bican s-a stins din viață în decembrie 2001, la vârsta de 88 ani.

410goluri în 225 de meciuri a marcat Bican pentru Slavia Praga, fiind cel mai profilic marcator din istoria echipei

1.468de goluri consideră RSSSF că a marcat Bican în toate partidele, inclusiv jocurile amicale. 805 goluri dintre acestea sunt reușite în partidele oficiale

GSP.RO a lansat un serial dedicat idolilor uitați, fotbaliști care au influențat istoria acestui joc și au realizat performanțe notabile, însă de care nu ne mai amintim prea bine.

Episoade precedente: Jose Andrade / Baichung BhutiaHidetoshi Nakata / Antonio Carbajal / Zico / Cha Bum-kunGento Lopez / GarrinchaHugo SanchezJasem Yaqoub / Winston Bogarde / Sun JihaiJuan Alberto Schiaffino / Lucas RadebeMahmoud El Khatib / Majed AbdullahHao Haidong / Nwankwo Kanu

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează