INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

UPDATE Premier League a anunțat ce se întâmplă cu meciurile din acest weekend, după decesul Reginei

Meciurile din Premier League din acest weekend au fost amânate
Meciurile din Premier League din acest weekend au fost amânate

Articol de GSP - Publicat vineri, 09 septembrie 2022 13:50 / Actualizat vineri, 09 septembrie 2022 13:56

Regina Elisabeta a II-a a murit joi seara, la vârsta de 96 de ani. Fiind perioadă de doliu național, meciurile din Premier League din acest weekend au fost amânate. 

UPDATE vineri, ora 13:30 - Meciurile din Premier League din acest weekend au fost amânate

Cele 10 meciuri din etapa 7 de Premier League, programate între 10 și 12 septembrie, au fost amânate.

„Pentru a onora extraordinara viață și contribuție pentru popor a Reginei și ca semn de respect, meciurile din weekend din Premier League, inclusiv cel de luni seara, vor fi amânate. Actualizări cu privire la meciurile din Premier League din perioada de doliu vor fi oferite în timp util”, au anunțat reprezentanții campionatului englez. 

17 zileva dura în total doliul național, care a început astăzi, 9 septembrie, și se va încheia la 7 zile după înmormântarea Reginei

Știrea inițială - Competițiile sportive din Marea Britanie vor fi amânate

După anunțul șoc al morții Reginei Elisabeta a II-a, care a condus Regatul Marii Britanii vreme de 70 de ani, sportul din Insulă va fi serios afectat.

Este de așteptat ca meciurile de fotbal, rugby sau cricket să fie toate reprogramate. 

Ce s-a întâmplat la ultimul deces al monarhului

Tatăl Reginei, George IV, a murit în 1952, iar Elisabeta i-a luat locul la domnie.

Atunci competițiile de rugby și hochei au fost amânate, în timp ce meciurile de fotbal s-au jucat în continuare. Spectatorii au cântat melodia „Abide with me” (n.r. Rămâi cu mine) și imnul național înaintea partidelor.

Regina Elisabeta a II-a, apropiată de lumea sportului

Elisabeta a II-a nu a fost străină de lumea sportului. Robert Jobson, redactorul uneia dintre cărțile autobiografie ale Majestății Sale, dezvăluia că Regina obișnuia să joace fotbal în vacanțele pe care le petrecea la Norfolk, postul său fiind cel de portar. 

Cel mai emoționant moment s-a petrecut în 1966, când i-a înmânat trofeul Cupei Mondiale lui Bobby Moore, căpitanul primei reprezentative a Angliei. Regina nu a dezvăluit niciodată numele echipei pe care a simpatizat-o, dar presa britanică a scris în mai multe rânduri că ar susține două grupări londoneze, West Ham și Arsenal.

West Ham - FCSB. Imagini de pe London Stadium înainte de meci

Citește și: 

„Ciocănari” o repriză, „ciocăniți” la final! FCSB pierde pe terenul lui West Ham după 70 de minute eroice
West Ham - FCSB 3-1
„Ciocănari” o repriză, „ciocăniți” la final! FCSB pierde pe terenul lui West Ham după 70 de minute eroice
Regina Elisabeta a II-a a murit la vârsta de 96 de ani » Cine îi va urma la tron + Corespondență GSP din Londra
TRAGEDIE
Regina Elisabeta a II-a a murit la vârsta de 96 de ani » Cine îi va urma la tron + Corespondență GSP din Londra
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează