INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LIVEBLOG

UPDATE Ultima zi de mercato » Griezmann, transfer-șoc: Barcelona l-a împrumutat! + Mbappe a refuzat un contract COLOSAL

Mbappe rămâne la PSG
Mbappe rămâne la PSG

Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 septembrie 2021 03:31 / Actualizat miercuri, 01 septembrie 2021 03:31

Fereastra de transferuri de vară a anului 2021 s-a încheiat în marile campionate ale Europei. Cea mai importantă mutare a zilei a fost de departe împrumutul lui Antoine Griezmann la Atletico Madrid.

  • Fereastra de transferuri din cele mai importante campionate din Europa, Premier League, La Liga, Ligue 1, Bundesliga și Serie A, s-a închis! Cluburile din aceste ligi mai pot transfera doar jucători care erau liberi de contract înainte de închiderea perioadei de mercato.

Ultima zi de transferuri pentru campionatele importante a avut un final incendiar. Barcelona a reușit la limită două mutări, liga spaniolă fiind nevoită să dea un comunicat prin care să asigure că împrumutul lui Antoine Griezmann la Atletico Madrid și achiziția lui Luuk de Jong de la Sevilla au fost realizate până în ora 01:00, ora locală.

Transferurile s-au realizat târziu pentru că au depins de plecarea lui Saul la Chelsea, care a fost confirmată mai târziu decât era de așteptat. 

Mbappe rămâne la PSG

Telenovela Mbappe s-a încheiat cum a început, cu starul francez în tricoul lui PSG. Deși Real Madrid a plusat până la 220 de milioane, la numai două lungimi de recordul lui Neymar, Parisul nu s-a clintit. Mai mult, a încercat să-l convingă din nou pe Mbappe să semneze prelungirea contractului cu un salariu de 45 de milioane de euro pe an!

Vedeta a refuzat, iar în iarnă va intra în ultimele 6 luni de contract și va putea negocia direct cu Real Madrid! Poate pleca gratis în vara lui 2022.

Cele mai importante mutări ale ultimei zile de mercato:

UPDATE 01:54 / Sarabia, împrumut la Sporting

PSG a renunțat la Pablo Sarabia. Mijlocașul de 29 de ani a fost împrumutat pentru un sezon la Sporting Lisabona, campioana Portugaliei.

UPDATE 01:45 / Saul, împrumut la Chelsea!

Chelsea alerga după semnătura lui Kounde, însă Sevilla nu a fost mulțumită de oferta londonezilor pentru fundaș, insistând că va accepta doar 80 de milioane de euro, adică exact clauza de reziliere. Campioana Europei s-a resemnat, însă a dat lovitura în ofensivă, unde a obținut împrumutul lui Saul Niguez, 26 de ani, de la Atletico Madrid!

Jurnalistul Fabrizio Romano susține că londonezii au plătit 5 milioane pentru împrumut, însă vor trebui să bage mâna adânc în buzunar pentru un transfer definitiv.

UPDATE 01:30 / Falcao s-a întors în La Liga.

Galatasaray a anunțat că s-a despărțit de Radamel Falcao, 35 de ani, deși atacantul columbian mai avea un an de contract. Vârful a revenit în La Liga și va evolua pentru Rayo Vallecano.

UPDATE 01:17 / Nuno Mendes la PSG

Nuno Mendes, fundașul stânga al lui Sporting, a fost împrumutat la PSG pentru 7 milioane de euro. Jucătorul de 19 ani poate fi cumpărat definitiv de francezi la finalul sezonului.

UPDATE 23:53 / Surpriză: De Jong la Barcelona!

Barcelona mizează pe o mutare surprinzătoare după despărțirea de Griezmann. Catalanii l-au împrumutat pe Luuk de Jong, 31 de ani, de la Sevilla, un vârf care a marcat numai 19 goluri în cele 94 de meciuri oficiale bifate în tricoul Sevillei. 

UPDATE 23:30 / Barcelona și Atletico s-au înțeles pentru Griezmann

Barcelona și Atletico s-au înțeles pentru transferul lui Antonine Griezmann. Campionul mondial va ajunge la Madrid sub formă de împrumut pentru 10 milioane de euro. Va exista o clauză de cumpărare obligatorie la finalul sezonului 2022/2023, în valoare de 40 de milioane de euro. 

În urmă cu doi ani, Barcelona a plătit 130 de milioane de euro pentru a-l aduce pe vârful de 30 de ani chiar de la Atletico.

UPDATE 23:15 / Real a plusat pentru Mbappe: 220 de milioane de euro

Florentino Perez a făcut o ultimă ofertă pentru achiziția lui Kylian Mbappe. Potrivit celor de la Sky Sports, Real Madrid a oferit 220 de milioane de euro. PSG a refuzat propunerea.

UPDATE 23:00 / Griezmann, aproape de Atletico Madrid

Antoine Griezmann a ajuns la un acord cu Atletico Madrid și urmează ca gruparea din capitala Spaniei să se înțeleagă și cu Barcelona. Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, ar mai fi de pus la punct doar mici detalii. De asemenea, Barcelona îl vrea pe Luuk de Jong de la Sevilla.

UPDATE 22:30 / Mbappe a refuzat un contract fabulos!

Conform Le Parisien, Mbappe a refuzat un contract fabulos la PSG. Din dorința de a evolua pentru Real Madrid de la anul, atacantul francez n-a semnat un nou acord cu Parisul care i-ar fi adus 45 de milioane de euro pe an! Mbappe poate semna din ianuarie cu orice echipă din postura de jucător liber.

UPDATE  21:40 / PSG a refuzat 200 de milioane pentru Mbappe

Real Madrid a făcut o ultimă ofertă pentru Kylian Mbappe, în valoare de 200 de milioane de euro. PSG a refuzat însă, iar mutarea a devenit imposibilă.

UPDATE 19:50 / Camavinga la Real Madrid

Eduardo Camavinga (18 ani, mijlocaș central) a fost transferat oficial de Real Madrid de la Rennes. Francezul a semnat un contract valabil pe 6 sezoane cu gruparea din capitala Spaniei.

UPDATE 18:30 / Leipzig a cumpărat de la Barcelona

Ilaix Moriba (18 ani, mijlocaș central) a fost transferat de Leipzig de la Barcelona pentru 16 milioane de euro.

UPDATE 16:45 / Juventus l-a transferat pe Ihattaren

Juventus l-a cumpărat pe Mohamed Ihattaren (19 ani), mijlocaș ofensiv olandez cu origini marocane. Ihattaren, internațional olandez de tineret, va fi împrumutat de Juventus la Sampdoria pentru un sezon.

UPDATE 16:30 / Daniel James, transferat de Leeds

Leeds United l-a transferat pe Daniel James (23 de ani, extremă stânga). Manchester United primește 29 de milioane de euro în schimbul galezului.

UPDATE 16:05 / AC Milan l-a împrumutat pe Tiemoue Bakayoko 

AC Milan a rezolvat astăzi și împrumutul „închizătorului” Tiemoue Bakayoko (27 de ani). Acesta a fost împrumutat de la Chelsea pentru doi ani, până în iulie 2023.

UPDATE 16:00 / Zambo Anguissa, la Napoli

Andre Zambo Anguissa (25 de ani, mijlocaș defensiv) a semnat cu Napoli, fiind împrumutat de la Fulham. Clubul italian va avea opțiunea de cumpărare definitivă pentru 15 milioane de euro.

UPDATE 15:30 / AC Milan l-a cumpărat pe Yacine Adli

AC Milan, vicecampioana Serie A, l-a transferat pe mijlocașul ofensiv Yacine Adli (21 de ani), de la Bordeaux. El va rămâne la formația din Hexagon până în iulie 2022, sub formă de împrumut. Italienii au plătit 8 milioane de euro în schimbul fotbalistului cu dublă cetățenie, franceză și algeriană.

UPDATE 14:15 / Radu Drăgușin, la Sampdoria

Potrivit Gazzetta dello Sport, Radu Drăgușin a fost împrumutat de Juventus la Sampdoria, până la finele sezonului în curs. Promovat sezonul trecut la bianconeri de Andrea Pirlo, 4 meciuri jucate, fundașul român mai avea oferte de la Cagliari, de la Sassuolo, iar la un moment dat intrase pe fir și Galatasaray. 

El va fi pregătit la Sampdoria de Roberto D'Aversa, fostul antrenor al lui Man si Mihăilă, la Parma. Drăgușin se va întoarce sub comanda lui Max Allegri, vara viitoare, în condițiile în care are contract cu Juve până-n 2025.

UPDATE 13:35 / Arsenal a mai rezolvat un transfer

Arsenal s-a înțeles cu Bologna pentru transferul fundașului central japonez Takehiro Tomiyasu, în vârstă de 22 de ani. Jurnalistul Fabrizio Romano anunță că echipa italiană va primi 20 de milioane de euro ca sumă fixă, plus alte 3 milioane sub formă de bonusuri. Niponul va efectua în această după-amiază vizita medicală.

UPDATE 13:25 / Marc Cucurella, cumpărat de Brighton

Marc Cucurella (23 de ani), jucător de bandă stângă (poate juca atât ca fundaș, cât și ca mijlocaș), a fost transferat de Brighton, anunță jurnalistul Fabrizio Romano. Getafe va primi 18 milioane de euro în schimbul spaniolului, aceasta fiind clauza de reziliere a contractului lui Cucurella.

UPDATE 12:30 / Barcelona îl trimite pe Rey Manaj în Serie A

Rey Manaj (24 de ani), atacant albanez al Barcelonei, va pleca la Spezia sub formă de împrumut, anunță Goal. Clubul din Serie A va avea opțiunea de a-l cumpăra vara viitoare, în schimbul a 3 milioane de euro.

Manaj a ajuns la Barcelona în ianuarie 2020 și a jucat un sezon la formația B a catalanilor.

UPDATE 11:30 / Cristiano Ronaldo a semnat cu Manchester United

Este oficial. CR7 a semnat un contract valabil două sezoane cu Manchester United, cu opțiune de prelungire pentru încă unul. „Manchester United este un club care a avut întotdeuna un loc special în inima mea și am fost compleșit de toate mesajele pe care le-am primit de la momentul anunțului de vineri. 

Abia aștept să joc pe Old Trafford în fața unui stadion plin și să văd toți fanii. Sunt nerăbdător să mă alătur echipei după meciurile echipelor naționale, sper să avem un sezon de mare succes”, a spus Ronaldo.

„Nu ai cuvinte să-l descrii pe Cristiano. Nu este doar un jucător minunat, dar și un om foarte bun. Să ai această dorință și abilitate de a juca la un nivel de top pentru o perioadă atât de lungă înseamnă că ești o persoană foarte specială. Nu mă îndoiesc că va continua să ne impresioneze și că experiența lui va fi vitală pentru jucătorii tineri din echipă”, a spus și Ole Gunnar Solskjaer, antrenorul „diavolilor roșii”.

Juventus a anunțat că Manchester United a plătit 15 milioane de euro în schimbul lui Ronaldo, suma putându-se ridica la 23 de milioane în funcție de performanțele atinse de Ronaldo la Manchester.

UPDATE 11:20 / Emerson Royal, la Tottenham 

Emerson Royal (22 de ani), fundaș dreapta, va ajunge la Tottenham. În schimbul apărătorului brazilian, Barcelona va încasa 30 de milioane de euro, anunță Sky Sports. Emerson a trecut cu brio de vizita medicală chiar în urmă cu câteva momente, la Barcelona, și urmează să semneze cu Tottenham. 

Catalanii îl cumpăraseră de la Betis chiar în această vară, pentru 9 milioane de euro, astfel că au făcut un profit consistent de pe urma fotbalistului în decursul a câteva săptămâni.

UPDATE 11:15 / Jordan Henderson a prelungit contractul cu Liverpool

Jordan Henderson (31 de ani), căpitanul lui Liverpool, a semnat prelungirea contractului cu trupa antrenată de Jurgen Klopp. Henderson este acum legat de Liverpool până în iunie 2025.

UPDATE 11:00 / Ilaix Moriba, la RB Leipzig

Ilaix Moriba (18 ani), mijlocaș central, pleacă de la Barcelona și semnează cu RB Leipzig. Acesta a efectuat vizita medicală în această dimineață. Moriba, văzut drept un jucător de mare viitor, a adunat 18 meciuri la prima echipă blaugrana.

UPDATE 10:30 / Moise Kean s-a întors la Juventus

Atacantul Moise Kean (21 de ani) s-a întors la Juventus după doi ani petrecuți departe de clubul bianconero. Juventus a plătit 7 milioane de euro către Everton pentru împrumutul pentru două sezoane al fotbalistului. Sezonul trecut, Kean a evoluat la PSG, sub formă de împrumut și a înscris 17 goluri în 41 de meciuri pentru vicecampioana Franței.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”
Special
Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Stranieri
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”
Superliga
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (21)
unulobisnuit
unulobisnuit  •  01 Septembrie 2021, 16:34
Postat de magic4ever pe 01 Septembrie 2021, 16:06

Iar o face Barcelona campioana pe Atletico prin cedarea lui Griezmann...Simeone stie sa scoata 100% de la francez si alaturi de Suarez o sa fie decisivi pentru Atletico....Real si Barca sunt mai slabe decat sezonul trecut prin pierderile capitanilor Ramos si Messi....

Total de acord,în plus anul ăsta fiți cu ochii pe Sevilla.

magic4ever
magic4ever  •  01 Septembrie 2021, 16:06

Iar o face Barcelona campioana pe Atletico prin cedarea lui Griezmann...Simeone stie sa scoata 100% de la francez si alaturi de Suarez o sa fie decisivi pentru Atletico....Real si Barca sunt mai slabe decat sezonul trecut prin pierderile capitanilor Ramos si Messi....

unulobisnuit
unulobisnuit  •  01 Septembrie 2021, 15:33

Unde a ajuns fotbalul…un emir din Qatar a refuzat dorința unui jucător să meargă unde dorește. Ce reprezintă pt emir 200 mil. €uro? Zero,nimic,la fel ca și dorința lui M’Bappe. În primăvară lumea sărea ca arsă pt că Real,Barcelona,Juventus și altele doreau o competiție prin care să poată anula ascendentul financiar al echipelor-stat,gen PSG sau Man.City. Ce face acum mândra UEFA care a interzis orice intenție de concurență? Cum poate un jucător ca Messi să nu poată semna cu Barça iar după 24 de ore să semneze cu PSG ?!? Dacă echipele din România visează la o competiție onestă în Europa,cred că trebuie să înțeleagă mai întâi pe ce picior dansează UEFA. Când Steaua a câștigat CCE ,aproape orice campioană a unei țări europene avea,mai mult sau mai puțin,posibilitatea de a câștiga acest trofeu. Mai e posibil? Uitați-vă la grila oferită de UEFA: 5 din Anglia,5 din Spania,2,3 din Germania,Italia,Olanda,Portugalia. Fără miliarde de €uro investite în jucători,de pe urma cărora trăiesc ca belferii mulți puturoși,nu ai voie în CL. Iar neaveniții de la FRF le strâng mâna cu sârg hoților cu gulere albe de la UEFA!!! Mult succes,și așteptăm cu nerăbdare decizia altui emir,specialist în ale fotbalului…

Vezi toate comentariile (21)
Comentează