Articol de Aurelian Botezatu - Publicat joi, 04 decembrie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 03 decembrie 2014 22:46
Emmanuel Petit, fostul coleg al lui Henry în reprezentativa "cocoşului galic", 44 de ani, crede că ”sub ocupaţia nemţilor, probabil că azi eram mai bine conduşi”.
Thierry Henry, 37 de ani, a anunţat recent că nu-şi va prelungi contractul cu New York Red Bulls, iar presa a speculat asupra unei posibile retrageri. Prilej pentru Emmanuel Petit, fostul său coleg de la Arsenal şi din "naţionala" Franţei, să-i înfiereze pe jurnaliştii şi fanii din Hexagon pentru modul cum l-au tratat în ultimii ani.
"În Anglia i-au ridicat statuie lui Henry. Suporterii îl adoră. Dar acasă, în Franţa, nu e iubit. De ce? Pentru că a făcut henţ cu Irlanda? Păi, a ajutat «Les Bleus» să se califice la Mondialul 2010", s-a inflamat fostul campion mondial şi european, azi în vîrstă de 44 de ani.
Petit mai vede un motiv: "Probabil, Henry nu le-a zîmbit ziariştilor cînd a înscris pentru Franţa! Ei bine, asta urăsc eu la acest popor. N-am văzut oameni mai ipocriţi, mai laşi şi mai mincinoşi ca francezii. Mai bine ne cucereau naziştii în Al Doilea Război Mondial! Probabil că azi eram mai bine conduşi din punct de vedere politic, economic şi sportiv!".
123 de selecţii, 51 de goluri, are Henry în naţionala "cocoşului galic", pentru care a jucat între 1997 şi 2010
"Nu ştiu care va fi următorul pas al lui Henry. Dar noi îl aşteptăm cu braţele deschise înapoi la Arsenal" (Arsene Wenger, manager Arsenal)