Articol de Gabriel Dumitru - Publicat luni, 04 iunie 2018 22:37
Cartonaşul verde a fost utilizat în premieră la un meci între două echipe naţionale, după ce în 2016 a fost introdus pentru prima dată la o partidă între Vincenza şi Virtus Entella, în Serie B.
Noua sancţiune propusă de FIFA a fost utilizată la partida dintre Padania, selecţionată din nordul Italiei, şi Tuvalu, o reprezentativă venită din Oceania. Cele două formaţii s-au duelat în cadrul Grupei C de la Cupa Mondială CONIFA, organizată la Londra. Europenii s-au impus cu 8-0 în duelul celor două naţionale neafiliate la FIFA, însă arbitrul Raymond Mashamba a arătat cartonaşul verde de două ori pentru fiecare echipă.
Conform regulamentului CONIFA: "un jucător care primește cartonașul verde trebuie să părăsească terenul imediat, dar poate fi înlocuit dacă echipa sa nu și-a epuizat deja schimbările. Un jucător avertizat cu cartonaș galben nu este exclus din meciul următor al echipei sale".
Jens Jockel, preşedintele CONFIA, zona Asia, a oferit explicaţii pentru decizia de a introducere cartonaşul verde.
"Am avut probleme minore în trecut, cu câteva cartonașe roșii pe final de meciuri - în mare parte atunci când echipele realizează că nu-și pot păstra cumpătul și au mult de pierdut în ultimele 10 minute. Chiar este o idee bună să sancționezi chestii care nu necesită cartonaș roșu (al doilea galben). Cred că este o idee excelentă pentru sacţiunile intermediare". , a explicat Jens Jockel, președintele CONFIA, zona Asia.

A green card was issued for the very first time in a football match against Tuvalu at the CONIFA World Cup. pic.twitter.com/ysDTarEzCg
— Football Daily (@footballdailyuk) June 4, 2018
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!