Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 14 august 2023 10:49 / Actualizat luni, 14 august 2023 13:56
Antrenorul Barcelonei, Xavi (43 de ani), a protestat considerând că echipa lui trebuia să primească lovitură de la 11 metri în prelungirile partidei de la Madrid pentru un fault asupra lui Araujo. Analiza VAR a stabilit că în faza premergătoare faultului a fost henț la Gavi.
Nici nu a început bine noul sezon în LaLiga și a și apărut primul scandal legat de arbitraj. Barcelona protestează, prin vocea antrenorului Xavi, după nulul de aseară de pe "Coliseum Alfonso Pérez" cu Getafe.
Campioana Spaniei se plânge c-a fost privată de un penalty în minutul 90+13. Antrenorul blaugrana, eliminat în prelungirile partidei, a contestat și indulgența "centralului" față de jocul foarte dur al gazdelor.
Xavi: "Decizia arbitrului e ridicolă!"
„Nu văd nicio mână la acea fază. Dacă nu este henț clar, nu fluieri, așa ni s-a spus. Prelungirile acordate sunt o rușine, am ajuns ca timpul efectiv să se aplice și la fotbal. E ridicolă decizia arbitrului. «Mâna» lui Gavi a fost inventată și a fost fault la Araujo, lovit în talpă de Juan Iglesias", a tunat Xavi.
Care și-a continuat discursul acuzator la conferința de presă: „L-am avertizat pe «central» că tolerează intrările foarte dure ale gazdelor. Pe noi ne-a lăsat în zece oameni după cotul lui Raphinha (42), iar lor le-a eliminat un jucător abia în minutul 57! Pentru asta m-a trimis la plimbare. Dacă noi vindem imaginea asta pentru LaLiga nu e deloc bine".
Xavi: "Meritam să câștigăm meciul"
Xavi s-a referit separat și la ceea ce s-a întâmplat în teren: "Am încercat, însă nu am putut să marcăm. Meritam victoria, dar n-am făcut suficient pentru a o obține. Este rușinos, iar responsabilitatea îi aparține arbitrului, ce a scăpat jocul din mână.
Și anul trecut am început campionatul la fel și s-a terminat cu bine. Eu nu mai înțeleg nimic din VAR, după ce am fost chemați la o reuniune cu arbitrii, în care ni s-au explicat diverse faze. Am suportat o decizie clar nedreaptă și pentru asta sunt foarte supărat. Ni s-a anulat un 11 metri evident".