INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Zidane nu-și poate imagina Realul fără Cristiano Ronaldo » ”Clubul și fanii îl iubesc” + Ce spune francezul despre o plecare de pe banca tehnică

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de Robert Popa - Publicat miercuri, 17 ianuarie 2018 22:01

Deși relațiile dintre Cristiano Ronaldo și conducerea lui Real Madrid s-au răcit, existând și zvonuri că portughezul ar putea pleca de pe "Santiago Bernabeu" la vară, Zinedine Zidane (45 ani) l-a asigurat pe numărul 7 al galacticilor de tot sprijinul său.

”Nu îmi pot imagina un Real Madrid fără Ronaldo, chiar deloc. Cristiano e exact unde ar trebui să fie. Clubul și fanii îl iubesc. Vom continua să ne gândim cum vom schimba lucrurile, astfel încât, echipa să-și revină. El se concentrează întotdeauna asupra lucrurilor pe care le are de făcut. Nu vreau să vorbesc despre situația lui personală, cred că este suficient de matur ca să vorbească în numele său”, a spus antrenorul lui Real Madrid, pe site-ul clubului.

Fostul mare fotbalist francez a vorbit și despre o posibilă plecare a sa de pe banca tehnică, datorită distanței tot mai mari de liderul FC Barcelona. În acest moment, Real Madrid ocupă locul 4 în La Liga, cu 32 puncte, în timp ce rivala de pe Camp Nou este pe 1, cu 51 puncte.

”Nu-mi imaginez nimic. Îmi trăiesc clipa. Întotdeauna am judecat așa și nu voi schimba nimic în gândirea mea. Sunt de doi ani aici, am câștigat foarte multe (trofee - n. red.), știu situația și ce înseamnă acest club”, a adăugat Zidane.

Cristiano Ronaldo (32 ani) a venit la Real Madrid în 2009, de la Manchester United, în schimbul a 94 de milioane de euro. A marcat 422 de goluri în 418 apariții și a câștigat de trei ori Liga Campionilor cu Los Blancos. Actualul contrat cu madrilenii expiră în 2021. Este cotat la 120 de milioane de euro pe portalul transfermarkt.com.

Fii parte din redacția noastră! Jurnalisport e un proiect inovativ GSP, susținut de Google. În fiecare lună, GSP îi va recompensa pe cei mai performanți useri Jurnalisport. Aici ai toate detaliile!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Confirmă transferul: fostul titular din Giulești s-a întors în Superliga, dar nu la Rapid » „De data asta am ales liniștea, nu banii”
Superliga

Fiul lui Cosmin Olăroiu, implicat într-o afacere de sute de mii de euro în București
Stiri extrasport
Fiul lui Cosmin Olăroiu, implicat într-o afacere de sute de mii de euro în București
Gică Popescu s-a dus peste Marcel Ciolacu: „Mi-e greu mie să mă bat cu U Cluj, care primește 4 milioane de la primărie!” » Proiectul ajuns pe masa Guvernului României

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”

Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”

Comentarii (4)
mariuss72
mariuss72  •  17 Ianuarie 2018, 23:19

Dupa doua sezoane fenomenale, omul are un regres si toti se grabesc sa-i anunte finalul...va inselati, veti vedea in curind, omul are o ambitie fantastica si mai are multe de spus.

andrei.33
andrei.33  •  17 Ianuarie 2018, 23:18
Postat de Tudorica Lucian pe 17 Ianuarie 2018, 23:07

Daca nici in meciurile cu PSG nu face nimic e cam gata anu asta. Ca sa se relanseze anu asta trebuie sa fie eroul Realului contra celor de la PSG.

De acord. Si culmea e ca asa nesuferit cum e, poate sa o si faca.

1764415336908197
Tudorica Lucian  •  17 Ianuarie 2018, 23:07

Daca nici in meciurile cu PSG nu face nimic e cam gata anu asta. Ca sa se relanseze anu asta trebuie sa fie eroul Realului contra celor de la PSG.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează