Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea - Publicat luni, 28 noiembrie 2022 11:55 / Actualizat marti, 29 noiembrie 2022 09:32
Camerun și Serbia au terminat la egalitate, scor 3-3, în cel mai spectaculos meci disputat până acum la Campionatul Mondial din Qatar.
Camerun și Serbia au oferit cel mai spectaculos meci de până acum de la Campionatul Mondial din Qatar. În minutul 11, Mitrovic a lovit bara, dupa ce a șutat din poziție ideală.
Mitrovic a ratat o șansă ideală pentru Serbia șase minute mai târziu, trimițând puțin pe lângă poarta Camerunului. Africanii au deschis scorul în minutul 29 prin Castelleto.
N'Koulou deviază balonul venit din lovitură de la colț, iar fundașul central al camerunezilor deschide astfel scorul, sârbii lăsându-l nemarcat la bara a doua.
În minutul 45+1 Pavlovic a egalat pentru Serbia cu o lovitură de cap, dintr-o centrare venită din gheata lui Dusan Tadic, de la aproximativ 20 de metri. Sergej Milinkovic Savic a întors scorul în favoarea sârbilor două minute mai târziu.
Mijlocașul lui Lazio a șutat impecabil, de la marginea careului, cu piciorul stâng, chiar lângă bară, fără șansă pentru portarul Epassy.
În minutul 53, Aleksandar Mitrovic a înscris golul cu numărul 3 pentru Serbia. Kostic a câștigat posesia la mijlocul terenului, a sprintat spre poarta camerunezilor, i-a pasat lui Zivkovic, care la rândul lui i-a trimis balonul lui Mitrovic, care a îndeplinit o simplă formalitate și a trimis mingea în poartă.
În minutul 64, camerunezii au redus din diferență. Abia intrat pe teren, Aboubakar a fost lansat exclent în spatele mijlocașilor sârbi și l-a lobat elegant pe Vanja Milinkovic Savic. Tușierul a indicat offside, însă reușita a fost validată în cele din urmă de VAR.
Doar două minute mai târziu, mijlocul Serbiei a fost păcălit exact în același fel ca la golul doi încasat de aceștia. Aboubakar a primit o pasă inspirată în adâncime și i-a pasat lui Choupo Moting, care l-a „executat” pe portarul sârbilor din 5 metri. S-a terminat astfel 3-3 între Camerun și Serbia, echipe ce obțin primul punct la acest Campionat Mondial.
Foto / Tabela a dat eroare imediat după ce Camerun o egalase pe Serbia la 3
FINAL: Camerun - Serbia 3-3
- Căldură infernală în prima partidă a zilei de la Campionatul Mondial. Peste 35 de grade indică termometrele la ora meciului, transmit reporterii GSP.ro aflați la masa presei. Umiditatea e și ea ridicată, 54%.
- Instalația de aer condiționat este poziționată la nivelul gazonului. Stadionul are în dotare și acoperiș retractabil, însă acesta nu e utilizat, duelul se joacă în aer liber.
- Mii de sârbi și-au făcut apariția la această partidă, fanii selecționatei lui Dragan Stoikovic fiind prezenți într-un număr covârșitor pe Al Janoub Stadium. Sârbii fac show în tribune, inclusiv o fanfară fiind prezentă în zona de stadion ocupată de susținătorii ex-iugoslavilor.
- Fanii veniți la meci își pot achiziționa steaguri cu Serbia și Camerun dintr-un cort special amenajat în exteriorul arenei.
- Echipele de start au fost prezentate la stația de amplificare de doi announceri, câte unul din fiecare țară, familiarizați cu pronunția numelor fotbaliștilor.
- Cu jumătate de oră înainte de startul partidei, stadionul e ocupat la 50% din capacitate. În afara arenei e mult mai multă aglomerație, fanii au ocupat străzile din împrejurimi.
- Collins Fai, fostul fundaș dreapta al lui Dinamo, începe din nou partida din postura de titular, la fel cum se întâmplase și în fața Elveției.
- Galeria sârbilor scandează: „Kosovo e Serbia!”. Ieri, Gazeta scria despre un scandal diplomatic ce ar putea izbucni la Campionatul Mondial, după ce fotbaliștii sârbi au afișat în vestiar un steag în care Kosovo era inclus în cadrul teritoriului Serbiei.
- După marcarea golului, nouă dintre jucătorii de rezervă ai africanilor au gonit, efectiv, de pe bancă pentru a celebra golul alături de titularii din teren.
- 39.789 de spectatori asistă la partidă
VIDEO Corespondență GSP din Qatar / Atmosferă electrizantă înainte de Camerun - Serbia
FOTO / Camerun - Serbia, cele mai tari imagini surprinse de reporterii GSP înainte de meci
FOTO / Camerun - Serbia, cele mai spectaculoase imagini din timpul partidei
Echipe de start:
Camerun: Mboka - Fai, Castelleto, N'Koulou, Tolo - Anguissa, Kunde, Hongla - Mbeumo, Choupo Moting, Toko Ekambi
Rezerve: Ngapandoutnbu, Mbekeli, Marou, Wooh, Mbaissidara, Bella Ondoua, Aboubakar, Nkoudou, Bassogog, Oum Gouet, Nsame, Ebosse, Ngamaleu, Ncham.
Selecționer: Rigobert Song
Serbia: V. Milinkovic-Savic- Milenkovic, Veljkovic, Pavlovic - S. Milinkovic Savic, Zivkovic, Lukic, Maksimovic - Tadic, Mitrovic, Kostic
Rezerve: Dmitrovic, Rajkovic, Erakovic, Radonjic, Gudelj, Jovic, S. Mitrovic, Babic, Vlahovic, Racic, Djuricic, Lazovic, Ilic, Mladenovic, Grujic.
Selecționer: Dragan Stoikovic
- Au marcat: Castelleto (29), Aboubakar (63), Choupo Moting (66) / Pavlovic (45+1), S. Milinkovic Savic (45+3), Mitrovic (53)
- Live + Statistici
Camerun și Serbia au pierdut în prima etapă din grupa G. Camerun a cedat la limită în fața Elveției, scor 0-1, în timp ce sârbii n-au avut nicio șansă contra Braziliei, 0-2.
Cele două naționale s-au întâlnit o singură dată în istorie, Serbia a câștigat amicalul din 2010, 4-3.
Clasamentul grupei G de la Campionatul Mondial
VIDEO. Japonezul din Bundesliga care a răpus-o pe Germania la Campionatul Mondial, interviu haios dat în aprilie: „Hansi Flick? Ce e aia?”
Mai multe știri de la Campionatul Mondial:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!