INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  

Trofeul Cupei Mondiale

Articol de - Publicat miercuri, 02 iunie 2010 00:00

Cupa Jules Rimet
Primul trofeu acordat a fost Victory, un trofeu de 3,8 kilograme şi 35 de cenitmetri care o simboliza Nike, zeiţa victoriei la greci. Acest trofeu a fost creat de sculptorul francez Abel Lafleur din argint sterling placat cu aur şi cu baza din azurit şi a fost acordat pentru prima oară echipei naţionale a Uruguay-ului.

După ce Italia a câştigat trofeul pentru a doua oară în anul 1938, preşedintele Federaţiei Italiene de Fotbal şi vice-preşedintele FIFA, Ottorino Barassi, a păstrat trofeul în timpul celui de-al doilea război mondial, ascunzându-l într-o cutie de pantofi pe care a ţinut-o sub patul său, pentru ca acesta să nu fie furat de nazişti.

În anul 1946, trofeul Victory a fost redenumit Trofeul Jules Rimet, în onoarea preşedintelui FIFA Jules Rimet, cel care avusese ideea de a crea această competiţie. Peste 20 de ani, la data de 20 martie 1966, trofeul a fost furat în Anglia, cu câteva luni înainte de turneul final organizat în Albion. Până la urmă, trofeul a fost găsit o săptămână mai târziu într-un tufiş, învelit într-un ziar,de către căţelul Pickles.

În anul 1970, Brazilia a reuşit să câştige pentru a treia oară Campionatul Mondial, şi, după decizia lui Jules Rimet, trofeul urma să fie păstrat. Până la urmă, în decembrie 1983, trofeul a fost furat din nou, de data aceasta nemaifiind niciodată recuperat.

Cupa Mondială FIFA
Cupa Mondială FIFA a fost creată pentru a înlocui trofeul Jules Rimet, cucerit definitiv de către Brazilia în 1970. Creatorul trofeului a fost sculptorul italian Silvio Gazzaniga, în timp ce lucra la compania Bertoni, Milano, cea care a mai creat Cupa UEFA sau Supercupa Europei.

Design-ul noului trofeu a fost diferit, el reprezentând doi oameni care susţin Planeta Pământ. Trofeul era mai mare cu un centimetru şi jumătate decât cel vechi şi mai greu, cântărind 5 kilograme. A fost pentru prima dată ridicat de către Franz Beckenbauer, căpitanul naţionalei de fotbal a Germaniei de Vest, cea care a câştigat trofeul în 1974. În 1990, Beckenbauer devenea primul care să ridice trofeul şi ca antrenor, după ce îl câştigase în postura de căpitan.

Acest trofeu nu mai poate fi păstrat de către Federaţia câştigătoare : aceasta primeşte în schimb o replică, care este placată cu aur, neconţinând aur de 18 carate într-o cantitate atât de mare cât cel original (care are 75% aur).

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Campionate
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Liga 2
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”
Stiri extrasport
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează