INTERNATIONAL  »  CM 2018  »  CROAȚIA - ANGLIA, MIERCURI, 21:00, TVR 1, GSP.RO

La EURO 2016 era un simplu fan, acum a marcat decisiv în sferturile CM » Cine e eroul englez apărut de nicăieri

FOTO: Guliver/GettyImages +6   FOTO
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat marti, 10 iulie 2018 14:06

Harry Maguire (26 de ani) era doar un fan englez în Franța la Euro 2016 și acum a marcat decisiv în ”sferturile” CM. Fost atlet, stoperul de 1,96m și 100kg, este stânca lui Southgate și ținta de mercato a lui Chelsea.

  • Croația joacă miercuri, de la 21:00, semifinala CM 2018 împotriva Angliei. Partida e liveTEXT cu video și foto pe GSP.ro și în direct pe TVR 1. 

"Mă gândeam că poate-și va câștiga o pâine din fotbal, dar să-mi imaginez că va ajunge să joace la Mondial și să mai dea și gol... Absolut niciodată!". Mărturia îi aparține șefului colegiului sportiv din Sheffield, care nu-i prevedea la 18 ani un viitor strălucit lui Harry Maguire. Gigantul de o sută de kg și 1,95 metri, care a dat gol Suediei și a deschis drumul Angliei către semifinale, trebuia să fie atlet, nicidecum fotbalist. Și de națională!

N-a fost în Academie

Povestește același Martin McKee, în Gazzetta dello Sport: "Harry era printre cei mai buni atleți, chiar când a venit la noi, la școala de fotbal. Dar el nu trecuse pe la nicio Academie, l-am căutat peste tot, până la vârsta majoratului!". La liceul catolic "St. Mary", din Chesterfield, toți îl știau pentru calitățile de alergător la 800 m și cross-country. Arunca bine și cu discul. Dar mintea îi era la fotbalul de care s-a apucat târziu. În 2016 juca la Hull și nici nu visa la echipa națională. Doar o admira ca simplu suporter, pe stadioanele din Franța, la Euro.

"Explodat" la Leicester

Leicester l-a propulsat fantastic. Maguire a fost singurul care n-a ratat niciun meci în sezonul trecut la "vulpi" și Southgate l-a remarcat. De când a trecut la apărarea în 3, Harry a devenit titular incontestabil. "E un tânăr talentat și știe și cu mingea, ca mulți stoperi la acest turneu", l-a lăudat selecționerul. La 25 de ani, Maguire nu mai e chiar un puști, dar a atras deja atenția granzilor din Premier, Chelsea pregătindu-se să-l oferteze. 

"E frumos să ai un antrenor excepțional care să-ți ofere atâta încredere. În acest fel și eu sunt mai stăpân pe calitățile și forța mea, joc mai liniștit"Harry Maguire, fundaș Anglia

1gol și o pasă decisivă a reușit Maguire la acest Mondial în 5 partide jucate. Jumătate din totalul selecțiilor sale în Albion

25.000.000 €este cota de piață a fundașului englez, transferat de Leicester acum un an pentru 13,7 milioane

Intră pe Mondial2018.GSP.ro - meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time - totul AICI!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Europa League
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Cupa Romaniei
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”
Superliga
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP


Comentarii (1)
chr508
chr508  •  10 Iulie 2018, 18:54

Jurnalism la nivel de Spiru Haret: "Fost atlet, stoperul de 1,96m și 100kg, este stânca lui Southgate", "Gigantul de o sută de kg și 1,95 metri, care a dat gol Suediei și a deschis drumul Angliei către semifinale". De la un paragraf la altul mai scade un cm in inaltime. La fel si varsta "Harry Maguire (26 de ani) era doar un fan englez", "La 25 de ani, Maguire nu mai e chiar un puști"

Vezi toate comentariile (1)
Comentează