Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat joi, 24 august 2023 22:50 / Actualizat joi, 24 august 2023 22:50
Farul Constanța a învins-o pe HFK Helsinki, scor 2-1, în prima manșă a play-off-ului Conference League. Dragoș Nedelcu (26 de ani), mijlocașul campioanei României, crede că geniul lui Constantin Budescu a făcut diferența.
Constantin Budescu a pasat decisiv la ambele reușite ale Farului și l-a impresionat pe Dragoș Nedelcu.
Dragoș Nedelcu, după Farul - HJK Helsinki
„A fost un meci greu, am întâlnit o echipă bună, campioana Finlandei. Am luat o mică opțiune pentru faza grupelor, dar avem multe de analizat pentru meciul retur. Cred că i-am dominat fizic dacă s-a schimbat jocul din minutul 60. Pregătirea fizică a făcut diferența.
Am reușit să stăm mai mult în jumătatea lor de teren, calitatea lui Budescu a făcut diferența. A fost un meci strâns în prima repriză, dar nu au avut ei vreo ocazie foarte mare.
Ar însemna foarte mult să avem două echipe în grupele Conference League, ar crește nivelul campionatului intern.
Ne dorim foarte tare să redevenim cei de sezonul trecut, să ne omogenizăm. Ăsta e cel mai greu lucru, sunt mulți jucători noi. Din păcate, Denis Alibec a plecat. Știu că a făcut acest pas pentru binele lui”, a spus Dragoș Nedelcu.
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!