Articol de GSP - Publicat vineri, 06 mai 2022 10:39 / Actualizat vineri, 06 mai 2022 11:40
AS Roma, echipa antrenată de Jose Mourinho (59 de ani), s-a calificat în finala Conference League, după ce a trecut de Leicester în semifinale, scor 2-1 la general.
După această performanță reușită cu „giallorossii”, tehnicianul portughez a devenit primul antrenor care bifează o finală europeană cu 4 echipe:
- FC Porto: Europa League (2003), Champions League (2004)
- Inter Milano: Champions League (2010)
- Manchester United: Europa League (2017)
- AS Roma: Conference League (2022)
4 - José Mourinho is the first manager to reach the final of a major European competition with four different clubs, having done so with Porto (UEFA Cup & Champions League), Inter (Champions League), Man Utd (Europa League) and now Roma (Europa Conference League). Special. pic.twitter.com/fTRYaCVA6k
— OptaJoe (@OptaJoe) May 5, 2022
Mourinho, despre calificarea Romei în finala Conference League
„A fost o victorie a familiei, nu doar a familiei de pe teren și de pe bancă, ci și a familiei care a fost pe stadion, într-o atmosferă de empatie totală. Cred că am făcut un meci extraordinar. Poate că alții pot interpreta altfel, dar când portarul tău face două parade în 180 de minute din două semifinale împotriva unei echipe de calitate înseamnă că am făcut ceva bun”, a declarat Jose Mourinho, citat de Gazzetta dello Sport.
Antrenorul portughez a vorbit de asemenea și despre Tammy Abraham, atacantul Romei care a marcat golul decisiv în manșa retur a semifinalei cu Leicester: „Poate mai mult și știe asta. Este un jucător mare, cu potențial de a fi și mai bun. Mi-e greu să accept pe cineva care poate face mai mult, trebuie să joace la fel în fiecare meci, nu doar împotriva lui Lazio sau în meciurile mari din Europa”.
Jose Mourinho, mesaj pentru Real Madrid
Mourinho, care a pregătit-o timp de 3 sezoane pe Real Madrid, între 2010 și 2013, a avut un mesaj pentru fosta sa echipă și pentru Carlo Ancelotti, după calificarea madrilenilor în finala Champions League.
„Am vorbit cu Ancelotti. Madrid este în inima mea, sunt madrilen, este cel mai mare club din lume. Sunt foarte bun prieten cu Carlo, știu că se bucură pentru Roma și pentru colegul său, Jose. Să vedem dacă acești doi tineri antrenori vor câștiga finala”, a declarat Jose Mourinho, citat de as.com.
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Le Parisien: Mbappe a bătut palma cu PSG » Mama francezului neagă acordul de principiu
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”