Articol de Aurelian Botezatu - Publicat sambata, 20 august 2022 08:23 / Actualizat sambata, 20 august 2022 10:07
Universitatea Craiova a fost singura dintre echipele românești prezente în Europa care a stat departe de casă 23 de zile la rând. Surse ale Gazetei Sporturilor relatează că jucătorii au acumulat în acea perioadă multe frustrări și tensiune.
Paul Papp a fost „executat” după „roșul" încasat joi seară, în pauza meciului cu Hapoel Beer Sheva (1-1).
Eliminarea sa, intervenită la scorul de 0-0, a dat peste cap toată strategia Universității. Iar începând cu antrenorul Mirel Rădoi, la conferința de presă, toată lumea l-a pus la zid.
Sorin Cârțu despre ce a făcut Paul Papp: „L-a lovit pe ăla ca lumea!”
Cel mai dur a fost, vineri, președintele executiv al juveților, Sorin Cârțu.
„După incalificabilul gest al lui Papp, să stau să tremur?! Că așa vrea Papp, să stăm cu inima în gât?! Tu te apuci să faci pe Rambo pe culoar, pe acolo! Ai 33 de ani, băi băiatule, ești cu familia acasă, cu copil!
El zice că s-au împins, că nu știu ce, dar, din toate detaliile obținute de acolo, l-a lovit pe ăla ca lumea! Păi, da, suntem bătăuși... Avem orgolii personale, individuale. Am pretenții de la tine, să fii jucătorul care coordonează defensiva. Și tu ce faci, mă? E posibil așa ceva? De 9 ani așteptăm o calificare.
Avem posibilitatea să creăm o imagine internațională și tu ce faci?! Ce explicație să aibă? De ce trebuie, mă, să-l împingi?! Ce e cu orgoliile astea?!”, s-a dezlănțuit Sorinaccio, la DigiSport Special.
Surse ale Gazetei din anturajul echipei susțin că o explicație pentru reacția nervoasă a fostului internaționalar fi cantonamentul extrem de lung efectuat de juveți în această vară. Nu mai puțin de 23 de zile! La Neustift Im Stubaital, Tirol, jucătorii s-au bucurat de condiții bune de pregătire, numai că „izolați în creierii munților, ei au devenit la un moment dat frustrați, irascibili.
Nici Balint n-a știut să mai detensioneze atmosfera cu o glumă, cu un gest. A fost strict, chiar rigid, mereu focusat ca disciplina impusă de el să fie respectată ad litteram”.
Un psiholog contactat de GSP.ro a confirmat, sub protecția anonimatului: „Aproape o lună departe de familii, de copii, concentrat doar pe jobul tău conduce la acumularea unor tensiuni care mai devreme sau mai târziu pot genera ieșiri nervoase aparent inexplicabile”.
Papp nu e la prima izbucnire
Papp nu e la prima ieșire nervoasă. Înaintea derby-ului cu FCU, când jocul Craiovei nu mergea și rezultatele modeste se înmulțeau, el a mai avut o răbufnire. Întrebat de un reporter „de ce nu merge echipa?”, fundașul i-a replicat, vizibil iritat:
„Asta a fost situația. Am jucat în Conference, am jucat multe meciuri. Ăștia suntem în momentul de față, trebuie să punem capul în pământ, să muncim și să aducem victorii. Ce ar trebui să facem, să ne urcăm pe pereți?! Că nu înțeleg!”.
Dan Nistor a reacționat și el de-o manieră asemănătoare la Mediaș, în pauza meciului cu U Cluj, după o primă repriză catastrofală.
În vestiar, când Gyuszi s-a lansat în critici, „Ceapă" i-a replicat imediat: „Jucăm așa cum ne-ați pregătit!”. A fost și motivul pentru care Nistor, care nici măcar nu fusese pe teren, s-a văzut îndepărtat din lot „pe termen nedeterminat”.
FCSB a stat acasă!
Gazeta a trecut în revistă cantonamentele efectuate în această vară de echipele românești angrenate în Europa. Iar concluzia e că niciuna nu-i egalează pe olteni la durata perioadei petrecute departe de casă.
Campioana, CFR, obligată și de faptul că urma să ia startul în turul 1 preliminar al Ligii Campionilor, s-a întors la Cluj după două săptămâni petrecute în Austria. Tot 14 zile, și tot în Austria, a stat și Sepsi. Iar FCSB a efectuat pregătirea de vară, integral, la baza din Berceni!
Trei săptămâni de cantonament a mai bifat Rapidul. Dar antrenorul Adi Mutu le-a împărțit în două etape. Giuleștenii s-au antrenat o săptămână la Curtea de Argeș, a urmat o pauză, și abia apoi s-a plecat în Austria, 14 zile.
Eliminarea lui Paul nu avea ce să caute în această partidă. Al patrulea arbitru mi-a spus că Paul a avut un comportament violent. Sunt foarte supărat. Puteam înțelege un roșu în beneficiul echipei, dar nu așa! Sunt gesturi de neacceptat. Aceste lucruri afectează rezultatele echipei, performanța și chiar atmosfera din cadrul grupului.
-Mirel Rădoi, antrenor CSU Craiova
.Papp a jucat foarte murdar pe tot parcursul meciului. Am mers la pauză să-l avertizez să joace mai curat şi mai calm, iar el m-a împins, aşa că arbitrul i-a arătat roşu. N-a încetat să-i înjure pe jucătorii noştri
- Itay Shechter, victima lui Papp, în israelhayon.co.il
Cât au petrecut echipele din cupele europene în cantonament în străinătate
Echipă | Cantonament | Durată |
CSU Craiova | Austria | 23 zile |
CFR Cluj | Austria | 14 zile |
Sepsi | Austria | 14 zile |
FCSB | Berceni |
VIDEO Dumitru Dragomir nu iartă gestul lui Papp: „Așa ceva este inadmisibil!”
Citește și:
CFR Cluj, FCSB și CSU Craiova nu joacă în acest weekend în Liga 1 » LPF a reprogramat partidele