Articol de Sergiu Alexandru, Daniel Grigore - Publicat luni, 17 iunie 2024 23:38 / Actualizat marti, 18 iunie 2024 11:47
Am urmărit pe viu meciul dintre Belgia și Slovacia 0-1, din grupa României de la Euro 2024, și vă prezentăm 3 aspecte de care să țină cont „tricolorii” în perspectiva duelului direct cu „dracii roșii”, programat sâmbătă, 22 iunie, ora 22:00, la Koln.
Locul 3 în clasamentul mondial al echipelor naționale, parte din urna 1 la tragerea la sorți a grupelor Euro 2024, Belgia părea mare favorită la câștigarea grupei E de la acest Campionat European, mai ales că are în componență fotbaliști cu cote de piață aiuritoare. Jeremy Doku (65 de milioane), Lois Openda (50) și Kevin De Bruyne (50) sunt doar câteva exemple.
În ciuda calității individuale a majorității jucătorilor, Belgia nu mai reprezintă forța din anii precedenți, când obținea medalia de bronz la Cupa Mondială din 2018 sau lega prezențe în faza „sferturilor” la Campionatele Europene.
Evoluția contra Slovaciei a fost elocventă în acest sens. Belgienii nu au avut nici o posesie net superioară, nici o multitudine de mari ocazii, cu amendamentul că Lukaku a băgat-o de două ori în „ațe”, fiind întors de fiecare dată de video-arbitraj. La pauză, de exemplu, statisticile erau grăitoare: 4-2 la șuturi pe poartă pentru Slovacia, o posesie fin superioară pentru belgieni, 51%.
Există însă câteva aspecte de care „tricolorii” trebuie să țină cont în perspectiva meciului direct contra belgienilor.
1. Accelerările lui Jeremy Doku
Jeremy Doku, electrizantul atacant de bandă pentru care Manchester City a plătit bani grei să-l aducă în Premier League, le-a dat de furcă slovacilor încă din start. Elocventă este faza din minutul 3, slalom printre 3 adversari și centrare periculoasă. A rezultat o ocazie uriașă a lui Romelu Lukaku.
Doar două minute mai târziu, Doku a semănat din nou panică în defensiva adversă. Deși a primit mingea în tușă, într-o poziție aparent inofensivă, a preluat spre interior și a accelerat, apoi a desfăcut apărarea adversă cu o pasă filtrantă, creând astfel o nouă mare ocazie pentru Lukaku.
În a doua parte, extremele au schimbat benzile, Doku a trecut pe poziția lui de bază, în stânga, iar Trossard a jucat aproape 15 minute în dreapta, înainte să-i lase locul acolo lui Johan Bakayoko. În duel direct cu „bătrânul” Peter Pekarik, aproape 38 de ani, Doku a fost primejdios în câteva rânduri, apoi s-a stins, în contextul unui joc colectiv neinspirat al belgienilor.
Va fi foarte important ca „tricolorii” să judece bine intrările la Doku și să se dubleze împotriva acestui jucător capabil să scoată cu ușurință 2-3 oameni din joc.
2. „Perpetuum mobile” Kevin De Bruyne
Căpitanul și cel mai mare nume din naționala Belgiei, Kevin De Bruyne s-a regăsit la baza tuturor acțiunilor centrale ale „dracilor roșii”.
A alergat mult și neîncetat, a coborât pentru a prelua mingea de la fundași, a mers în tușă pentru a oferi extremelor o soluție de combinație și a „pulverizat” pase pe tot terenul cu precizia-i soră cu perfecțiunea.
Va trebui ca mijlocașii români să aibă mare grijă la căpitanul belgian, să nu-l scape din ochi și să depună un efort consistent pentru a-l anihila sau măcar pentru a-i reduce din reușite.
3. Vulnerabili în spatele lui De Bruyne și în flancuri
Naționala Belgiei are și câteva slăbiciuni, exploatate pe deplin de slovaci. Echipa lui Domenico Tedesco nu stă extraordinar în apărare și în zona centrală, acolo unde dublul pivot Amadou Onana - Orel Mangala a fost depășit mai în mai multe rânduri.
Slovacii au purtat multe dintre acțiuni și în benzi, simțind slăbiciuni în zonele apărate de Timothy Castagne (dreapta) și Yannick Carrasco (stânga).
Dennis Man (dreapta) și Florinel Coman sau Valentin Mihăilă (stânga) au argumente pentru a produce la rândul lor deranj mare în flancuri!
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!