Articol de Andrei Crăiţoiu, Eduard Apostol, Cristi Preda (foto), Sergiu Alexandru, Daniel Grigore - Publicat marti, 02 iulie 2024 21:12 / Actualizat marti, 02 iulie 2024 23:57
România a părăsit Euro 2024 în faza optimilor de finală, eșec 0-3 în fața Olandei. Cei 25.000 de suporteri „tricolori” au continuat sărbătoarea la Munchen, fără să le pese de rezultat, lucru remarcat și elogiat și în presa străină.
România s-a numărat printre revelațiile turneului final din Germania. A câștigat grupa cu Belgia, Ucraina și Slovacia, dar n-a făcut față unor olandezi mai bine cotați și superiori din punct de vedere fizic.
GALERIE FOTO. Imagini emoționante după eliminarea României de la Euro 2024
Fluierul final i-a găsit pe organizatori în alertă. Zeci de stewarzi au fost poziționați în fața peluzei „tricolore”, de teama că suporterii să nu invadeze gazonul. Nu a fost cazul.
Fanii au dat încă o dată dovadă de fair-play. I-au aplaudat pe fotbaliști și au cântat împreună momente bune. Încă scandau în timp ce olandezii erau deja la vestiare.
VIDEO. Jucătorii României au mers în fața peluzei tricolore și au primit aplauze la scenă deschisă
Horațiu Moldovan a mers direct la Florin Niță. Și-a încurajat concurentul pentru postul de titular. Portarul lui Atletico Madrid a mers spre fani le-a oferit mai multe tricouri.
Edi Iordănescu i-a salutat pe suporteri, apoi s-a îndreptat către cabine. A fost primul din tabăra României.
Cel mai emoționant moment l-a avut protagonist pe Nicolae Stanciu. Cele două fetițe ale căpitanului au pășit pe gazon. Și-au îmbrățișat tatăl, apoi l-au salutat cu un zâmbet larg pe același Moldovan.
În peluză au curs și multe lacrimi. N-au fost neapărat de dezamăgire, ci de mândrie. Un puști și tatăl lui au plâns fără reținere. Purtau un mesaj: „Ce sublim e când realitatea depășește orice vis! Fiecare dintre voi e un erou pentru nou. Mulțumim România!”.
România a plecat acasă, dar după o mare aventură și o imensă peluză, care, în minutul 90, în mijlocul întunericului, a început să scandeze «România, România!». O mulțumire
Gazzetta dello Sport, în articolul despre România - Olanda
În tribunele arenei din Munchen au fost prezente Ioana și Kasia, soția și fiica lui Florinel Coman. Golgeterul Superligii din ediția trecută a lipsit din cauza unor probleme medicale.