Articol de Cezar Titor - Publicat sambata, 13 iulie 2024 08:13 / Actualizat sambata, 13 iulie 2024 09:36
Chiar înaintea marii finale de la Campionatul European, unde se vor întâlni Spania și Anglia (duminică, ora 22:00, Olympiastadion), UEFA a anunțat modificări privind una dintre regulile turnelui final.
În cazul în care mai mulți jucători vor fi la egalitate în ierarhia marcatorilor, titlul de golgheter va fi împărțit între aceștia, spre deosebire de vechiul sistem în care exista un criteriu de departajare: numărul de pase decisive.
UEFA modifică regula: Mai mulți jucători vor împărți titlul de golgheter, în cazul în care nici unul dintre aceștia nu va reuși să se desprindă
În acest moment, șase jucători au marcat câte trei goluri la turneul final din Germania: Dani Olmo (Spania), Cody Gakpo (Olanda), Georges Mikautazde (Georgia), Harry Kane (Anglia), Jamal Musiala (Germania) și Ivan Schranz (Slovacia). Sub vechiul format, fotbalistul celor de la RB Leipzig ar avea avantaj, grație celor două pase decisive reușite până în acest moment.
Gakpo și Mikautadze au fiecare câte un assist, în timp ce ceilalți trei nu au reușit să își servească decisiv coechipierii.
Criteriul paselor decisive a fost esențial în decernarea distincției la ultimul turneu final.
Cristiano Ronaldo a fost la egalitate de goluri cu Patrik Schick, fiecare cu câte cinci reușite, însă l-a devansat pe acesta datorită unui assist.
Golgheterii de la ultimele Campionate Europene:
- EURO 2020: Cristiano Ronaldo (5 goluri)
- EURO 2016: Antoine Griezmann (6 goluri)
- EURO 2012: Mario Gomez și Fernando Torres (câte 3 goluri și o pasă decisivă)
- EURO 2008: David Villa (4 goluri)
- EURO 2004: Milan Baros (5 goluri)
- EURO 2000: Patrick Kluivert și Savo Milosevic (câte 5 goluri)
În această situație, „The Three Lions” beneficiază de un avantaj. Dani Olmo și Harry Kane se vor întâlni la Berlin pentru decernarea trofeului.
Înainte de schimbarea regulii, Olmo avea un avantaj clar, însă acum, în cazul în care nici unul dintre cei doi nu va izbuti să puncteze, „Gheata de Aur” a europeanului nemțesc va fi împărțită. Ambii au marcat în semifinale contra Franței, respectiv Olandei.
Fabian Ruiz și Jude Bellingham sunt fotbaliștii din angrenajul celor două combatante de mâine cu câte două reușite la acest Campionat European. Ibericul are două pase decisive, Bellingham 0.