Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 19 iunie 2024 22:12 / Actualizat miercuri, 19 iunie 2024 23:17
La inițiativa Federcalcio și a sponsorului tehnic Adidas, o pânză de 15 metri lungime, reprezentând un tricou azzurro al selecționatei Italiei, a fost desfășurat pe o parte din cele 136 de Trepte Spaniole. „Forza Azzurri” e mesajul transmis până în Germania de tifosii campioanei Europei.
Cu mai puțin de 32 de ore înaintea derbyului grupei B, programat pe „Auf Schalke" din Gelsenkirchen, italienii au intrat în febra confruntării cu reprezentativa Spaniei.
Federația peninsulară (FIGC) și sponsorul tehnic Adidas au avut o frumoasă inițiativă și au lansat un tricou special pentru ciocnirea cu fosta dublă campioană continentală din 2008 și 2012. Unul uriaș, de 15 metri lungime.
Tricoul lansat într-un loc cu semnificație specială
„În inima Romei, exprimând astfel sprijinul maxim pentru echipa lui Luciano Spalletti, care va intra vineri seară pe teren împotriva Spaniei. Locul în care a fost desfășurat acest tricou nu e deloc întâmplător.
Țesătura albastră, de mari dimensiuni, a fost, de fapt, expusă deasupra Piazza di Spagna, pe treptele care duc spre emblematica biserică Trinità dei Monti", este anunțul făcut de FIGC.
„Tricoul albastru, ca simbol al Italiei în Europa și-n lume, e afișat într-unul dintre cele mai emblematice locuri ale Capitalei. Această inițiativă, care o urmează pe aceea a iluminărilor tricolore de bun augur de pe Corso Sempione din Milano și ce au purtat mesajul «Forza Azzurri», atestă încă o dată valoarea parteneriatului dintre Adidas și FIGC.
Tricoul naționalei Italiei a fost predat Școlii Miracolelor
Acesta are ca țel reunirea tuturor fanilor reprezentativei italiene, de la Nord la Sud. Ceremonia a avut loc în prezența secretarului general al FIGC, Marco Brunelli, care a mulțumit Romei Capitale și consilierului pentru Mari Evenimente, Sport, Turism și Modă, Alessandro Onorato, precum și tuturor organismelor și instituțiilor implicate în procesul de autorizare pentru realizarea activității".
Comunicatul forului fotbalistic italian precizează că „la finalul festivității, tricoul imens a fost predat echipei Scuola Calcio Miracoli FC, care a fost întotdeauna angajată în domeniul social, ca o mărturie a valorii de unitate pe care o reprezintă tricoul albastru și ca un simbol și o sursă de inspirație pentru copiii și tinerii care fac parte din proiectul «Calciosociale»".